Băsescu: Cea mai importantă problemă a agriculturii, lipsa strategiei pe termen lung

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi la conferinţa naţională a agricultorilor, că prima şi cea mai importantă problemă cu care se confruntă agricultura ţine de lipsa strategiei pe termen lung, el arătând că raportul Comisiei conduse de Valeriu Steriu este aprope de finalizare.

198 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Cea mai importantă problemă a agriculturii, lipsa strategiei pe termen lung

Băsescu: Cea mai importantă problemă a agriculturii, lipsa strategiei pe termen lung (Imagine: Nicu Mircea/ Mediafax Foto)

"În 2011 am desemnat o comisie pe lângă Preşedinţie care să elaboreze strategia, urmând să fie pusă în dezbatere publică, cu speranţa semnării unui pact pentru agricultură, semnat de toate partidele politice şi de instituţiile responsabile. Suntem aproape de finalizarea acestei strategii, termenul dat este 30 iunie. Preşedintele acestei comisii, Valeriu Steriu, m-a asigurat că 30 iunie e un termen rezonabil, iar raportul va putea fi gata", a spus şeful statului.

El a menţionat că încadrarea agriculturii într-o strategie pe termen lung ete fundamentală şi ar permite nu numai o viziune naţională, ci şi credibilizarea în interiorul UE în ceea ce priveşte capacitatea României de a lua decizii pe termen lung, cu obiective precise.

"Sper ca 30 iunie, cel mai târziu, să fie momentul în care domnul Steriu să ne poată prezenta public această strategie pe termen lung. În interiorul acestei strategii trebuie să găsim soluţii care trebuie să vizeze capacitatea noastră de a obţine producţii agricole sigure, fie că ne referim la producţii atât de dependente de vreme, de ploi, fie că ne referim la zootehnie sau alte ramuri", a spus Băsescu.

El a arătat că a venit timpul, chiar dacă există o oarecare întârziere, să se pună accentul în mod deosebit pe agricultură, întrucât acest domeniu nu se poate delocaliza.

"Am văzut foarte multe incidente, nu numai în România, în multe alte ţări din UE, în care mari uzine auto, mari producători de anvelope, într-o zi anunţă că închid şi pleacă unde e forţa de muncă e mai ieftină. Agricultura şi turismul au avantajul că nu pot fi delocalizate. Nimeni nu poate închide şi să plece lăsând pământul în România pentru simplul motiv că nu-l poate lua. Nimeni nu poate lua frumuseţile ţării", a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici