Băsescu: Cred că perioada de criză se va întinde pe termen mediu - 2, 3, 4 ani

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România trebuie să-şi exploateze resursele pentru a crea locuri de muncă şi pentru a ajuta trecerea mai uşoară peste perioada de criză, care, opinează el, se va întinde pe termen mediu, respectiv "2, 3, 4 ani".

242 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Cred că perioada de criză se va întinde pe termen mediu - 2, 3, 4 ani

Băsescu: Cred că perioada de criză se va întinde pe termen mediu - 2, 3, 4 ani (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

"Am cerut Guvernului, să-şi asume răspunderea nu numai cu acest proiect (Roşia Montană - n.r.). Nu discutăm numai de Roşia Montană. Am cerut curaj să ia decizii pentru deschideri de exploatări aur, argint, cupru… Nu numai la Roşia Montană, nu numai acolo este aur… Mai sunt cel puţin încă două zone cu prezenţă mulţumitoare a aurului… Cuprul la Roşia Poieni, trebuie reluată exploatarea. Trebuie reluate în forţă exploatările de uranium, prospecţiunile şi exploatările de ţiţei. Avem resurse, trebuie exploatate pentru crearea locurilor de muncă şi pentru a ne ajuta să trecem mai uşor perioada de criză, care eu cred că se va întinde pe termen mediu - 2, 3, 4 ani", a declarat Băsescu la TVR1.

El a afirmat că soluţii există, dar că guvernanţii nu iau decizii.

"Problema este cum să ia decizii cu Oltchimul. Faceţi ceva! Nimeni nu are curaj să ia decizii. O pasăm, mai facem un studiu, mai facem o analiză, mai căutăm un partener… Rompetrolul - trebuie clarificată problema Rompetrol cu datoriile faţă de stat. Nimeni nu ia decizii, că, vezi Doamne, nu mai putem lua 580 milioane…, că a scăzut preţul acţiunilor… Măi fraţilor, vedeţi cât se poate lua, trageţi o concluzie cu investitorul kazah, închideţi subiectul, pentru că-i ţineţi şi pe ei în dificultate. Nu-şi pot lansa programele de investiţii, nici voi nu rezolvaţi problema şi există riscul să luaţi cât mai puţin. Adică nu vreau să se mai repete povestea cu certificatele CO2, unde atâta le-a fost frică de decizie, până când am ajuns să nu mai avem dreptul să le tranzacţionăm", a conchis şeful statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici