Băsescu: Guvernul să clarifice disputa legată de contractul cu Sterling

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, miercuri, Guvernului, să clarifice disputa publică legată de contractul cu firma Sterling, arătând că trebuie să se dea o soluţie, să se vadă ce se poate face, chiar dacă va fi cazul unei dispute juridice.

21 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Guvernul să clarifice disputa legată de contractul cu Sterling

Băsescu a cerut Guvernului să clarifice disputa publică legată de contractul cu firma Sterling (Imagine: Mediafax Foto)

"Mi-aş dori mult să clarificaţi disputa publică legată de Sterling, concesionarea la Marea Neagră. Sigur că am punctele mele de vedere, pe care nu le voi exprima încă, dar am rugămintea ca Guvernul, cele două partide, prin forţa pe care o au în Parlament, să dea o soluţie, să dea o explicaţie şi, în acelaşi timp, să putem întrezări care este acţiunea în viitor, chiar dacă ar fi nevoie, să spunem, să trecem printr-o dispută juridică, în cazul în care acest lucru va fi necesar", a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni, cu ocazia ceremoniei de depunere a jurământului de către Dan Nica în calitate de ministru de Interne.

Ordonanţa de urgenţă în baza căreia acordul dintre Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi compania Sterling pentru platformele din Marea Neagră a fost transformat din unul de explorare într-un acord de concesiune este încă la Parlament şi poate fi respinsă, a declarat, luni, premierul Emil Boc, la o dezbatere publică pe tema IMM-urilor.

El a cerut parlamentarilor să trateze "cu maximă responsabilitate" dezbaterile asupra acestei ordonanţe care a permis transformarea din punct de vedere legal a contractului încheiat în 1992 într-un contract de acord petrolier.

"A fost o acţiune premediată a Guvernului Tăriceanu. Din 2007, şi-a pregătit mişcarea din 2008, pe final de mandat, pentru a acorda acel contract care prejudiciază financiar interesele României, iar noi avem datoria să curmăm acest abuz", a spus Boc.

Citeşte şi:

Tăriceanu va apela la justiţie în scandalul Sterling

Corpul de Control al Guvernului verifică instituţiile implicate în acordurile cu Sterling

Petrom şi Sterling au concesionat perimetre care se suprapun ariei din disputa cu Ucraina

ANRM a publicat pe site actul adiţional al contractului cu Sterling

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici