Băsescu: România rămâne fidelă proiectului Nabucco

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că "cine crede că poate forţa mâna Bulgariei făcându-se că vrea South Stream prin România, ne crede naivi".

19 afișări
Imaginea articolului Băsescu: România rămâne fidelă proiectului Nabucco

Băsescu: România rămâne fidelă proiectului Nabucco (Imagine: Mediafax Foto)

Şeful statului a fost întrebat cum comentează propunerea făcută de Gazprom de includere a României în proiectul South Stream, el răspunzând că nu a dat nimănui niciun mandat în această privinţă.

Preşedintele Băsescu a dat asigurări că România îşi va respecta angajamentele faţă de europeni, prioritatea ţării noastre, în acest domeniu, fiind proiectul Nabucco.

"Cine crede că poate forţa mâna Bulgariei, dacă există un astfel de joc, făcându-se că vrea South Stream prin România, ne crede naivi", a spus Băsescu.

El a menţionat că, în măsura în care proiectul South Stream va fi pus în aplicare, acesta va avea nevoie de utilizarea zonei exclusive economice a României, pentru că prin această zonă va trebui să treacă conducte.

"Probabil acesta este un subiect care va fi negociat, dar nu abandonarea proiectului Nabucco pentru proiectul South Stream. Suntem stat membru al Uniunii Europene. Probabil ştiţi că ţin ca România să-şi respecte toate angajamentele pe care şi le-a asumat, indiferent de presiunea internă", a spus Băsescu.

Reprezentanţi ai Transgaz, Romgaz şi Gazprom au analizat, miercuri, perspective de colaborare în domeniul înmagazinării de gaze în România, dezvoltarea actualelor capacităţi de tranzit şi dezvoltarea unora noi în contextul proiectului South Stream, susţinut de Rusia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici