BCE: E nevoie de un sacrificiu mai mare decât în trecut pentru a putea ajunge să controlăm inflaţia

Va fi necesar un „sacrificiu” mai mare decât în ​​perioadele anterioare de înăsprire a politicii monetare pentru a controla inflaţia, au declarat oficialii Băncii Centrale Europene, care au avertizat că mărirea preţurilor riscă să scape de sub control dacă nu se iau măsuri în forţă.

463 afișări
Imaginea articolului BCE: E nevoie de un sacrificiu mai mare decât în trecut pentru a putea ajunge să controlăm inflaţia

Financial Times notează că Isabel Schnabel, membru al consiliului executiv al BCE, şi François Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Franţei, au declarat sâmbătă că politica monetară europeană va trebui să rămână strictă pentru o perioadă lungă de timp.

Declaraţiile oficialilor BCE de la reuniunea bancherilor centrali din întreaga lume au făcut ecou celor ale preşedintelui Rezervei Federale, Jay Powell, care a promis recent că va „întreţine o politică monetară aspră” pentru a înlătura inflaţia.

Ritmul creşterii preţurilor a ajuns la un nivel nemaivăzut de zeci de ani în multe economii avansate ale Europei.

„Este probabil ca băncile centrale să se confrunte cu o rată de sacrificiu mai mare în comparaţie cu anii 1980”, a declarat Schnabel.

Inflaţia din zona euro este de aşteptat să atingă nivelul record de 9% în august, când cele mai recente date vor fi publicate miercuri.

BCE a încheiat luna trecută opt ani de rate negative ale dobânzilor prin creşterea ratei depozitelor cu jumătate de punct procentual, depăşind indicaţiile anterioare. Unii membri ai consiliului de conducere, format din 25 de persoane, cer o creştere a ratei cu 0,75 puncte procentuale la şedinţa din 8 septembrie.

Schnabel, un fost profesor german de economie care s-a alăturat consiliului BCE la începutul anului 2020, este una dintre cele mai influente voci ale băncii centrale în materie de politică monetară, în calitate de şef al operaţiunilor de piaţă. Ea a avertizat că „presiunile economice actuale alimentează un proces inflaţionist care devine din ce în ce mai greu de controlat”.

Aşteptările inflaţioniste sunt în creştere în rândul analiştilor, dintre care mulţi se aşteaptă ca preţurile să continue să crească peste ţinta de 2% a BCE, a spus Schnabel, adăugând că, în cele din urmă, credibilitatea instituţiei este puternic ameninţată în funcţie de măsurile acesteia”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici