BCR: Aproape 1.400 de credite pentru Prima Casă au fost acordate în Regiunea Sud-Est

Aproape 1.400 de credite pentru programul Prima Casă au fost acordate de Banca Comercială Română în Regiunea Sud-Est, iar dintre acestea peste 560 au fost în judeţul Constanţa, valoarea totală a creditelor în această regiune ridicându-se la 53 de milioane de euro.

389 afișări
Imaginea articolului BCR: Aproape 1.400 de credite pentru Prima Casă au fost acordate în Regiunea Sud-Est

BCR: Aproape 1.400 de credite pentru Prima Casă au fost acordate în Regiunea Sud-Est (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Directorul Direcţiei Regionale Retail - Regiunea Sud-Est din cadrul Băncii Comerciale Române, Nicuşor Munteanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că de la lansarea programului Prima Casă, la nivelul Regiunii Sud-Est, au fost aprobate 1.371 de dosare, iar în prezent alte 180 de dosare de credit sunt în curs de aprobare pentru programul Prima Casă 4.

"La nivelul Regiunii Sud-Est, pentru programul Prima Casă au fost 1.371 de dosare aprobate, în valoare de 53 de milioane de euro. Pentru Prima Casă 4, la nivel de regiune, avem 180 de dosare de credit, care sunt în diferite stadii de aprobare", a declarat Nicuşor Munteanu.

De asemenea, directorul judeţean retail din cadrul BCR Constanţa, Victor Manole, a explicat că la nivelul judeţului Constanţa, în cadrul programului Prima Casă au fost acordate credite de aproximativ 24,5 milioane de euro.

"În cazul creditelor Prima Casă evoluţia este impresionantă, în sensul că discutăm de un volum de aproximativ 24,5 milioane de euro pentru primele trei programe Prima Casă, iar la momentul acesta pe programul Prima Casă 4 în diverse stadii, dar toate pe calea aprobării, sunt 58 de credite la nivelul judeţului Constanţa", a spus Victor Manole.

Totodată, valoarea medie a unui credit Prima Casă la nivelul Regiunii Sud-Est a fost de 38.700 de euro, în timp ce la nivelul judeţului Constanţa media s-a ridicat la 43.500 de euro pe lună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici