BCR începe să dea credite prin "Prima Casă"

Banca Comercială Română (BCR) a semnat, joi, convenţia cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru programul "Prima Casă", iar clienţii pot depune solicitările de împrumuturi începând de luni, în contextul în care peste 10.000 de persoane s-au interesat deja la bancă de acest produs.

260 afişări
Imaginea articolului BCR începe să dea credite prin "Prima Casă"

BCR începe să dea credite prin "Prima Casă" (Imagine: Mediafax Foto)

BCR va acorda credite pentru "Prima Casă" în limita unui plafon de 308 milioane de euro.

"Clienţii pot depune la BCR solicitările de credit şi documentaţia aferentă începând de luni, 3 august. Creditul BCR Prima Casă este primit cu deosebit interes, iar peste 10.000 de persoane şi-au exprimat până acum intenţia de a-şi achiziţiona o locuinţă cu ajutorul unui credit ipotecar «Prima Casă»", informează instituţia.

Creditul pentru investiţii imobiliare BCR "Prima Casă" se adresează persoanelor care vor să îşi achiziţioneze o primă locuinţă cu ajutorul unui credit bancar.

Nivelul de dobândă pentru împrumuturi este EURIBOR la trei luni plus 3,8 puncte procentuale. Mai există un comision de acordare de 0,5% aplicat la valoarea creditului şi un comision de evaluare de 300 de lei plus TVA, ambele percepute o singură dată.

De exemplu, pentru un credit de 50.000 de euro, acordat pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în acest moment este de 265 euro.

În funcţie de profilul de risc al fiecarui solicitant, banca acceptă până la patru coplătitori.

"BCR este cel mai mare creditor ipotecar din România şi cel mai important susţinător al programului şi am luat măsuri speciale pentru a accelera procesul de acordare a creditelor prin program", a declarat Martin Skopek, vicepreşedinte pentru retail al băncii.

Pentru a fi eligibil, clientul trebuie, potrivit legii, să îndeplinească o serie de condiţii:

să nu deţină la data publicării OUG 60/2009 o locuinţă în proprietate sau co-proprietate,

să nu aibă în derulare credite ipotecare pentru investiţii imobiliare,

să ştie deja ce locuinţă doreşte să achiziţioneze, iar imobilul să fie înscris în cartea funciară în condiţiile legii,

să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie, dacă preţul casei este mai mic sau egal cu 60.000 euro, sau de 3.000 euro plus diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei şi 60.000 euro, dacă preţul acesteia este mai mare de acest nivel.

să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu primele trei rate lunare de dobândă,

să accepte ca în baza contractului de garantate încheiat cu FNGCIMM să se instituie o ipotecă de rang unu asupra locuinţei achiziţionate din finanţarea garantată, în favoarea statului,

să fie de acord cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de vânzare a acesteia pe o perioadă de cinci ani şi a interzicerii de grevare cu alte sarcini, şi

să asigure locuinţa achiziţionată din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor.

De asemenea, eligibilitatea solicitantului se stabileşte în funcţie de condiţiile specifice prevăzute de normelor interne de creditare ale BCR.

Potrivit legii, clientul mai are de achitat un comision de gestiune de 0,37% al FGCIMM din valoarea creditului aprobat. Comisionul de gestiune se va plăti către FGCIMM în fiecare an şi va fi calculat la valoarea soldului garanţiei creditului de la finele anului precedent.

"Creditul ipotecar "Prima casă" BCR poate fi utilizat atât pentru achiziţionarea de locuinţe finalizate, cât şi pentru achiziţia de locuinţe în curs de construire. Pentru cea de-a doua variantă, clientul trebuie să prezinte băncii antecontractul de vânzare-cumpărare sau contractul de construcţie. FGCIMM va emite o promisiune de garantare care va avea valabilitate pe perioada de construcţie a locuinţei, dar nu mai mult de 18 luni", potrivit instituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici