Bill Gates şi Steve Ballmer s-au alăturat grupului de lobby înfiinţat de Mark Zuckerberg

Cofondatorul Microsoft Bill Gates şi directorul general al companiei, Steve Ballmer, s-au alăturat grupului de lobby FWD.us înfiinţat de fondatorul Facebook Mark Zuckerberg pentru a influenţa probleme politice privind imigrarea, educaţia şi munca.

168 afișări
Imaginea articolului Bill Gates şi Steve Ballmer s-au alăturat grupului de lobby înfiinţat de Mark Zuckerberg

Bill Gates (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Odată cu Gates şi Ballmer s-a alăturat grupului de lobby şi Sean Parker, creatorul Napster, figură influentă în Silicon Valley care ocupă în prezent poziţia de preşedinte fondator al Facebook.

Proiectul FWD.us a fost lansat recent de Zuckerberg, nemulţumit de dificultăţile întâmpinate în "importul" de profesionişti în SUA şi în atragerea antreprenorilor străini către mediul de afaceri american.

Grupul a adunat deja nume mari din Silicon Valley, precum Eric Schmidt de la Google, cofondatorul LinkedIn Reid Hoffman sau directorul general al Yahoo, Marissa Mayer.

FWD.us susţine proiectul privind reforma legislaţiei pentru imigranţi şi va activa în principal pe probleme de educaţie, în încercarea de a creşte numărul de absolvenţi de studii superioare în domenii din sectorul ştiinţei şi tehnologiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici