Video Boc: Consumatorii nu vor fi afectaţi de criza gazelor

Deficitul de gaze rezultat din sistarea livrărilor de gaze ruseşti către România, prin staţia Isaccea, va fi acoperit prin producţia internă, cantităţile de gaze aflate în stocuri şi reducerea consumului la centralele termice şi trecerea la combustibilul alternativ, a declarat, marţi, premierul Boc.

13 afișări

El a arătat, într-o conferinţă de presă la Guvern, că deficitul de gaze este de 4,7 milioane metri cubi pe zi, cantitate care intră zilnic în ţară prin Isaccea şi care în prezent este oprită de la livrare.

Consumul zilnic al României este de 61,5 milioane de metri cubi pe zi, din care 4,7 milioane mc intrau prin Isaccea (judeţul Tulcea).

Premierul a asigurat însă că situaţia este sub control, iar consumatorii casnici nu vor fi afectaţi. În acelaşi timp se încearcă aprovizionarea cu gaze în siguranţă şi a consumatorilor industriali.

"Deşi situaţia nu este una dintre cele mai favorabile României, pot să asigur că avem situaţia sub control şi că niciun consumator casnic nu va fi afectat, niciun cetăţean care va merge acasă după-amiază, seara şi în zilele următoare nu va suferi din cauza acestei situaţii existente între Rusia şi Ucraina şi că vom asigura în continuare funcţionarea normală a sistemului pentru consumatorul casnic, de asemenea şi pentru consumatorul industrial", a spus Boc.

Şeful Guvernului a convocat, marţi dimineaţa, comitetul pentru siguranţa aprovizionării cu gaze naturale, condusă de ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi formată din reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Petrom, Romgaz, Transgaz şi Distrigaz, pentru a analiza situaţia determinată de reducerea volumului de gaze importate.

Boc a arătat, la finalul discuţiilor din cadrul comitetului, că autorităţile se confruntă cu două constrângeri, legate de evoluţia problemelor dintre Rusia şi Ucraina şi, respectiv, condiţiile meteorologice.

"Evident că avem două constrângeri, una legată pe termen mediu de evoluţia acestei situaţii dintre Rusia şi Ucraina, şi, în al doilea rând, pot apărea variabile în funcţie de temperaturile de afară. Dacă ele nu vor coborî sub 15 grade nu vor fi probleme, dacă temperatura va merge mai jos de 15 grade, s-ar putea să apară izolat probleme legate de presiune, dar şi în acele condiţii echipele tehnice sunt pregătite să intervină şi să facă faţă provocărilor", a spus Boc.

Consumul actual de gaze al României este de 61,5 milioane metri cubi pe zi, din care cantitate 33 milioane metri cubi de gaze pe zi este asigurată din producţia internă, 26 milioane metri cubi pe zi din cantităţile înmagazinate, iar 2,5 milioane metri cubi din import prin Medieşul Aurit.

Soluţia ministerului pentru acoperirea deficitului creat prin sistarea livrărilor de gaze ruseşti prin Isaccea, de 4,7 milioane metri cubi pe zi, este reducerea consumului la centralele electrotermice şi transferul pe păcură şi cărbune.

Fiecare centrala electrotermică are stocuri de cărbune şi păcură pentru 10-12 zile.

Livrările de gaze din Rusia spre România au fost oprite, marţi dimineaţa, prin staţia Isaccea 2, astfel că importurile din această ţară sunt asigurate într-o cantitate mult diminuată, prin punctul de la Medieşul Aurit (judeţul Satu Mare).

De asemenea, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Macedonia se confruntă şi ele cu oprirea gazelor ruseşti, ca rezultat al conflictului privind preţul gazului între furnizorul rus Gazprom şi Ucraina, prima ţară de tranzit a gazului rusesc.

Citeşte şi:

Livrările de gaze ruseşti prin Isaccea au fost oprite

Livrările de gaze ruseşti spre ţările din Balcani au fost oprite, anunţă Sofia

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici