Boc: Contractele europene s-ar putea rezilia dacă în şase luni nu încep lucrările

Premierul Emil Boc a anunţat, sâmbătă, că în ultima şedinţă a comitetului interministerial pentru fondurile europene s-a analizat posibilitatea rezilierii contractelor celor care, în şase luni de la semnarea documentelor, nu încep lucrările.

125 afișări
Imaginea articolului Boc: Contractele europene s-ar putea rezilia dacă în şase luni nu încep lucrările

Boc: Contractele europene s-ar putea rezilia dacă în şase luni nu încep lucrările (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Boc a afirmat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, după semnarea a două contracte europene pe mediu, că soluţia are scopul de a nu se pierde bani europeni în urma ieşirii din termenele de implementare.

"Am dat în analiză în şedinţa comitetului interministerial pentru fondurile europene de joi posibilitatea ca, prin act normativ, să stabilim ca cei care în şase luni de la semnarea contractului nu încep efectiv lucrările, pierd contractul de finanţare şi se acordă banii altui program european de pe lista de rezervă a ministerului. Vreau să gândim o astfel de soluţie, ca să nu ieşim din termenele 2013, respectiv 2015, de implementare a acestor programe, pentru că orice ban care nu se cheltuieşte în perioada de absorbţie a fondurilor europene se va plăti de la bugetul de stat. Dacă au trecut mai mult de şase luni de la semnarea contractului, în secunda următoare se reziliază de drept contractul pe fonduri europene şi se dă celui aflat imediat pe listă", a spus Boc.

Potrivit acestuia, pe această cale, cei de la nivel local sunt obligaţi să elaboreze caiete de sarcini corecte ştiind că, dacă sunt probleme, "vor pierde fondurile europene şi vor şti toţi că nu au fost în stare să le implementeze".

"Altfel nu putem să responsabilizăm la nivel local. Ar trebui să se deruleze proceduri înainte, nu să aştepte contractul, după care să plece în vacanţă, să se întoarcă în octombrie, să se gândească la fişa de proiect, după care să înceapă caietul de sarcini încă cinci luni, să mai stea încă cinci luni în contestaţii şi să ne trezim în 2012 - 2013 că nu mai avem timp să implementăm un proiect", a precizat şeful Guvernului.

Emil Boc a subliniat că soluţia va fi reglementată prin Hotărâre de Guvern, ca modalitate de grăbire a implementării fondurilor europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici