Bogaţii se mută în Elveţia pentru a evita impozitarea şi creşterile taxelor

Bogaţii se orientează din ce în ce mai des către stabilirea în Elveţia, speriaţi de creşterea taxelor din ţările de domiciliu şi de erodarea principiilor secretului bancar pentru nerezidenţi, potrivit diviziei elveţiene de private banking a grupului HSBC Holdings, transmite Bloomberg.

58 afişări
Imaginea articolului Bogaţii se mută în Elveţia pentru a evita impozitarea şi creşterile taxelor

Bogaţii se mută în Elveţia pentru a evita impozitarea şi creşterile taxelor (Imagine: MediafaxFoto)

Decizia guvernului Elveţiei de a colabora cu guvernele din Statele Unite, Franţa şi Germania în cazurile de suspiciune de evaziune fiscală nu a schimbat tendinţa autorităţilor de a-i "proteja" pe cei care reuşesc să se stabilească în ţară, a declarat directorul general al diviziei elveţiene a HSBC, Alexandre Zeller.

"Nu putem discuta de mii de oameni pentru că este vorba de persoane care au ajuns la un anume nivel, dar cu siguranţă este vorba de o tendinţă semnificativă. Ei provin în principal din ţări unde taxele au fost majorate substanţial. Există o corelare directă între nivelul impozitelor şi dorinţa unei persoane bogate de a dori să se stabilească în altă parte", a arătat Zeller.

Unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, printre care Michael Schumacher, multiplu campion mondial la Formula 1, fondatorul Ikea, Ingvar Kamprad, şi artista Tina Turner s-au stabilit în Elveţia.

Legea din această ţară permite rezidenţilor bogaţi care nu înregistrează venituri din activităţi derulate în Elveţia să negocieze nivelul taxelor cu autorităţile regionale.

Zeller consideră că orice client al băncilor elveţiene care este nemulţumit de sistemul fiscal din ţara de domiciliu are trei opţiuni, respectiv să se resemneze, să recurgă la raportări voluntare ale veniturilor şi averii, sau, dacă este suficient de bogat, să se mute în Elveţia.

Marea Britanie intenţionează să impună, din luna aprilie a anului viitor, o taxă pe venit de 50% pentru persoanele cu un venit anual de peste 150.000 de lire sterline.

"Pentru clienţii mari, aflaţi într-o situaţie dificilă, există soluţia să se mute. Din acest motiv avem un asemenea flux de imigranţi britanici din rândul clientelei băncilor, iar piaţa imobiliară prosperă", a mai afirmat Zeller.

Guvernul Elveţiei a decis, în luna august, să transmită autorităţilor din SUA datele bancare a circa 4.450 de clienţi americani suspectaţi de evaziune fiscală.

Ulterior, în urma unui acord între Elveţia şi guvernul francez, autorităţile de la Paris au anunţat că vor obţine informaţii despre 3.000 de francezi aflaţi într-o situaţie similară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici