Canalul Dunăre-Bucureşti ar putea costa 500 mil. euro

Canalul Dunăre-Bucureşti ar putea costa 500 milioane euro, însă valoarea exactă va fi stabilită după finalizarea studiului de fezabilitate, a declarat, joi, într-un seminar pe tema transporturilor, Ovidiu Cupşa, directorul general al CN Administraţia Canalelor Navigabile.

452 afișări
Imaginea articolului Canalul Dunăre-Bucureşti ar putea costa 500 mil. euro

Canalul Dunăre-Bucureşti ar putea costa 500 mil. euro (Imagine: Wikipedia)

"Costul estimat al Canalului Dunăre-Bucureşti este de 500 milioane euro, însă preţul exact îl vom afla după finalizarea studiului de fezabilitate", a spus Cupşa.

El a precizat că studiul de fezabilitate ar putea începe anul viitor, iar canalul ar putea fi realizat prin concesiune.

Etapele necesare reluării lucrărilor sunt elaborarea studiului de fezabilitate, proiectarea întregii lucrări la nivelul anului 2010 şi apoi execuţia. Perioada de amortizare a investiţiei este de circa 14 ani. După finalizare, pe canalul Bucureşti-Dunăre ar trebui să fie transportate mărfuri în ambele sensuri, să se producă energie electrică prin patru microhidrocentrale, să se asigure apă pentru irigaţiile terenurilor agricole din zonă, iar terenurile adiacente canalului să fie închiriate pentru diverse construcţii şi utilităţi.

Prin finalizarea canalului, Capitala ar urma să fie conectată la Coridorul PanEuropean de Transport nr. 7. Calea navigabilă de transport ar trebui să poată asigura un tranzit de 20 milioane tone pe an pe sectorul Budeşti-Olteniţa, din care 16 milioane tone pe an pe sectorul Budeşti-Portul Bucureşti-1 Decembrie şi patru milioane tone pe an pe sectorul Budeşti-Portul Bucureşti-Glina.

De asemenea, ar trebui scoase de sub efectul inundaţiilor 30.000 de hectare de terenuri agricole şi 11 localităţi (circa 6.200 de gospodării individuale) şi să se asigure apa necesară pentru irigarea a 150 de hectare de teren arabil.

Totodată, microhidrocentralele de pe canal ar trebui să producă circa 58 Gwh/an, la care se adaugă 15 Gwh/an produsă în nodurile hidrotehnice în Tînganu şi Cucuieţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici