Care ar fi cheia succesului pentru Brexit

Economia britanică este afectată în prezent de mai multe probleme, precum productivitate scăzută, investiţii scăzute, de-industrializare şi un deficit al balanţei de plăţi care s-a ridicat la 5% anul trecut.

4232 afișări
Imaginea articolului Care ar fi cheia succesului pentru Brexit

Care ar fi cheia succesului pentru Brexit

Cheia succesului deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană este lăsarea lirei sterlină să se devalorizeze şi să se încurajeze producţia, potrivit omului de afaceri John Mills, citat de Bloomberg

"Întrebarea este dacă aceste neajunsuri vor ajuta economia să lucreze mai bine pentru a putea avea joburi decente pentru toţi britanicii, mai ales pentru cei din afara Londrei", a spus Mills. "Adevăratul motiv pentru care ne aflăm în această situaţie este că nu avem o politică valutară care are sens pentru o perioadă mai lungă de timp", a adăugat el.

Lira a scăzut cu 11%, la aproximativ 1,32 dolari/liră după referendumul din 23 iunie, ajutând exporturile. Mills a susţinut că un declin şi mai adânc al lirei, şi eventual chiar atingerea parităţii cu dolarul, ar putea deschide calea către o creştere economică de 5% - mai mult decât dublu faţă de anul trecut.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici