Carrefour ar fi inițiat negocieri confidențiale cu mai mulți retaileri europeni pentru vânzarea operațiunilor din Italia, relatează publicația germană Lebensmittel Zeitung. Deși Italia este a patra cea mai mare piață europeană pentru Carrefour, contextul este dificil: segmentul este foarte fragmentat, iar compania se află abia pe locul opt în clasament, notează retaildetail.eu.
Anul trecut, vânzările au scăzut cu 5,3%, ajungând la 3,63 miliarde de euro, în timp ce pierderile au atins 250 de milioane de euro. Carrefour pierde cotă de piață, iar rețeaua sa de magazine este în continuă restrângere.
Informația vine în contextul în care grupul francez analizează profund toate operațiunile sale, după cum a anunțat CEO-ul Alexandre Bompard la adunarea generală recentă: „Există activități sau lanțuri pentru care vom decide să le vindem sau să ne asociem. Vom fi foarte activi în lunile următoare.”
Carrefour a anunțat și integrarea diviziei din Brazilia și a purtat, pentru scurt timp, discuții exploratorii cu grupul Ahold Delhaize. Compania se confruntă cu rezultate inconstante și cu o scădere a acțiunilor, iar investitorii cer măsuri rapide.