Carrefour şi MoneyGram au lansat un serviciu de transfer internaţional de bani în hypermarketuri

Carrefour şi MoneyGram au lansat marţi un serviciu de transfer internaţional de bani, disponibil în cele 22 de hypermarketuri Carrefour din România, a anunţat marţi retailerul.

7961 afișări
Imaginea articolului Carrefour şi MoneyGram au lansat un serviciu de transfer internaţional de bani în hypermarketuri

Carrefour şi MoneyGram au lansat un serviciu de transfer internaţional de bani în hypermarketuri

"Adăugând serviciile de transfer de bani MoneyGram la cele disponibile în hypermarketurile Carrefour vom da posibilitatea clienţilor noştri să economisească timp şi resurse, mai ales acelor persoane ale căror rude trăiesc în străinătate şi trimit bani acasă", a declarat, într-un comunicat, directorul de marketing al Carrefour România, Andreea Mihai.

Reprezentanţii Carrefour spun că printre avantajele oferite de noul serviciu se numără taxele mici, lipsa comisioanelor ascunse şi timpul de transmitere a banilor de maxim 10 minute.

În plus, noul serviciu oferă posibilitatea clienţilor de a transmite în acelaşi timp şi un mesaj de 10 cuvinte, serviciul fiind disponibil respectând orarul prelungit din hypermarketurile Carrefour, inclusiv în weekend.

Directorul MoneyGram International, John Hempsey, a declarat că România continuă să fie o piaţă importantă în strategia de expansiune internaţională a MoneyGram şi una dintre cele mai mari ca număr de tranzacţii.

Potrivit reprezentantului MoneyGram, peste două milioane de români trăiesc în Spania, Italia, Statele Unite şi Marea Britanie şi trimit periodic bani familiilor lor din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici