Câştigul salarial mediu net a crescut cu 16 lei în octombrie faţă de septembrie

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 1.375 lei în octombrie, în creştere cu 16 lei (1,2%) faţă de luna precedentă, însă a fost mai mic comparativ cu nivelul înregistrat în lunile martie, aprilie, iunie, respectiv iulie ale acestui an, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

15 afișări
Imaginea articolului Câştigul salarial mediu net a crescut cu 16 lei în octombrie faţă de septembrie

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 16 lei în octombrie faţă de septembrie (Imagine: Mediafax Foto)

În octombrie, valorile cele mai mari ale salariului mediu net au fost înregistrate în transporturile aeriene (3.282 lei), iar cele mai mici în activităţile de hoteluri şi restaurante (769 lei).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.881 lei, cu 1,1% mai mare faţă de luna precedentă.

În luna octombrie, faţă de septembrie, în cea mai mare parte a activităţilor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), drepturi în natură şi ajutoare băneşti din fondul de salarii şi realizărilor de producţii mai mari.

Cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net s-a înregistrat în domeniul fabricării produselor din tutun, unde salariile au urcat cu 10,2%. Salariul mediu net în la tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor a avansat cu 8,4%.

Majorări între 4% şi 7% au fost înregistrate în sănătate şi asistenţă socială, extracţia cărbunelui superior şi inferior, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, învăţământ, fabricarea de mobilă, alte activităţi extractive, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor textile.

Totodată, avansuri între 3% şi 4% au fost raportate în silvicultură şi exploatare forestieră, pescuit şi acvacultură, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, cercetare-dezvoltare, administraţie publică, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie.

Scăderile câştigului salarial mediu net în octombrie faţă de luna precedentă au fost cauzate de restrângerea activităţii, precum şi de acordarea de premii ocazionale în luna anterioară.

Astfel, câştigurile salariale au scăzut între 11% şi 25% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Scăderi mai mici, între 3% şi 8%, au fost raportate în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de editare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, hoteluri şi restaurante.

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,6%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,3%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 124,1%, cu 0,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici