Categoria de salariaţi care ar putea fi scutită de la plata impozitului pe salariu vreme de doi ani

Recent a fost publicat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse proiectul de ordonanţă de urgenţă privind aprobarea programelor guvernamentale „StudentInvest” şi „FamilyStart”, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

6788 afișări
Imaginea articolului Categoria de salariaţi care ar putea fi scutită de la plata impozitului pe salariu vreme de doi ani

Categoria de salariaţi care ar putea fi scutită de la plata impozitului pe salariu vreme de doi ani

Prezentul proiect legislativ prevede, printre altele, ca tinerii care vor acces programul de creditare pus la dispoziţie prin “StudentInvest” şi care se angajează în termen de 4 luni de la data promovării examenului de licenţă, vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pe salariu pe o perioada de maxim 2 ani, începand cu data angajării, iar tinerii deja angajaţi beneficiază de scutirea plăţii impozitului pe salariu din prima lună după promovarea examenului de licenţă;

Programul are un caracter educaţional, accentul fiind pus pe creşterea accesului la programele de învăţământ superior, pe diminuarea abandonului universitar, precum şi a şomajului în rândul tinerilor absolvenţi, conform expunerii de motive.

Pentru tinerii care se angajează în termen de 4 luni de la finalizarea studiilor de licenţă, angajatorul depune lunar la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală documentaţia necesara în vederea scutirii de la plata impozitului pe salariu, în limita a maximum 500 lei/lună, pentru o perioada de 2 ani, începând cu data angajării, iar tinerii deja angajaţi beneficiază de scutirea plaţii impozitului pe salariu din prima luna după promovarea examenului de licenţă”, conform proiectului.

Programul guvernamental „StudentInvest”, care are ca obiect facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 31 de ani neîmpliniţi, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior autorizat de către Ministerul Educaţiei.

Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 50.000 lei, în proporţie de 80%, de către stat, prin Fondul Român de Contragarantare, 4 exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului; dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 5.5%, comisionul de analiză al băncii este de 0.2% la acordare iar comisionul de gestiune a garanţiei este de 0.4% anual; plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei.

Pentru ca acest proiect de ordonanţă de urgenţă să se aplice trebuie adoptat de Guvern, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici