CE a lansat procedura de deficit excesiv împotriva Marii Britanii

Comisia Europeană (CE) a lansat, miercuri, o procedură oficială împotriva Marii Britanii pentru deficitul bugetar ridicat, care va depăşi nivelul maxim admis în Uniunea Europeană, de 3% din PIB, în acest an şi în 2009, şi a propus oprirea măsurilor disciplinare împotriva Poloniei.

24 afișări
Imaginea articolului CE a lansat procedura de deficit excesiv împotriva Marii Britanii

CE a lansat procedura de deficit excesiv împotriva Marii Britanii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Măsura adoptată de CE împotriva Marii Britanii va avea puţine consecinţe practice, consideră surse diplomatice, dar premierul Gordon Brown se va afla într-o poziţie delicată, în condiţiile reducerii sprijinului din partea electoratului, în alegerile locale.

Deficitul bugetar al Marii Britanii va ajunge la 3,4% în anul fiscal 2008-2009 şi la 3,3% din PIB în 2009-1010.

Comisia poate declanşa procedura de deficit excesiv dacă acesta se plasează peste pragul de 3% din Produsul Intern Brut (PIB).

Deficitul bugetar din Polonia a scăzut în 2007 sub pragul de 3% din PIB, urmând să se menţină sub acest nivel în 2008 şi 2009.

În acest fel, Polonia a făcut un nou pas spre îndeplinirea criteriilor necesare pentru adoptarea euro.

În prezent, această ţară respectă criteriul referitor la dobânzile pe termen lung, se apropie de îndeplinirea celui privind inflaţia, dar nu şi a celui legat de stabilitatea monedei naţionale.

Polonia ar putea să intre în zona euro cel mai devreme în 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici