CE face noi propuneri pentru reducerea tarifelor serviciilor de roaming şi creşterea concurenţei

Retaileri precum Tesco şi Carrefour vor putea concura cu operatorii de telecomunicaţii pentru servicii de telefonie mobilă, potrivit unor noi propuneri ale Comisiei Europene menite să reducă tarifele de roamning şi să încurajeze concurenţa.

155 afișări
Imaginea articolului CE face noi propuneri pentru reducerea tarifelor serviciilor de roaming şi creşterea concurenţei

CE face noi propuneri pentru reducerea tarifelor serviciilor de roaming şi creşterea concurenţei (Imagine: Shutterstock)

Schimbările structurale ale pieţei propuse de CE vor crea condiţiile ca operatori virtuali de reţele de telefonie mobilă, care nu dispun de infrastructură proprie, să folosească reţelele altor companii, ca urmare a reducerii plafoanelor preţurilor en-gros pentru serviciile de roaming, în următorii trei ani.

Măsura va afecta afacerile operatorilor de reţele integrate, precum Vodafone, Deutsche Telekom, Telefonica şi France Telecom.

Plafoanele pentru preţurile en-gros vor fi eliminate din 2018.

O a doua propunere a CE va permite utilizatorilor de telefoane mobile care călătoresc în străinătate să aleagă un serviciu de roaming mai ieftin de la un furnizor concurent, dar să păstreze numărul de telefon de la operatorul din ţară.

"Această propunere tratează o problemă de bază, şi anume lipsa concurenţei pe pieţele de roaming, prin creşterea opţiunilor aflate la dispoziţia clienţilor şi facilitarea accesului operatorilor alternativi pe piaţă", a declarat comisarul pentru Telecomunicaţii Neelie Kroes.

În plus, preţurile serviciilor de roaming pentru date, care conferă în prezent operatorilor "marje de profit scandalos de mari", vor scădea imediat, a arătat Kroes.

Propunerile trebuie să fie aprobate de Parlamentul European şi cele 27 de state membre.

Comisia a stabilit ca termen 1 iulie 2012 pentru intrarea în vigoare a măsurii referitoare la tarifele pentru folosirea reţelelor şi 2014 pentru reducerea tarifelor de roaming.

Tesco oferă contracte de telefonie mobilă la preţuri mai mici decât operatorii consacraţi şi a indicat că afacerile pe acest segment reprezintă o sursă majoră de dezvoltare.

Carrefour vinde la rândul său contracte de telefonie mobilă şi a salutat propunerea CE privind operatorii virtuali de reţele.

"Măsura va afecta probabil profitabilitatea operatorilor importanţi, întrucât vor pierde utilizatori în favoarea operatorilor virtuali", a declarat Katja Ruud, director la compania de cercetare a pieţei Gartner.

Din acest motiv, veniturile generate de utilizatori vor fi mai mici, a spus Ruud.

Propunerile comisiei includ pentru prima oară limitarea preţurilor de retail pentru transmiterea de date în roaming prin intermediul aparatelor smartphone, tabletelor PC şi altor dispozitive, pentru care utilizatorii nu vor plăti mai mult de 50 de eurocenţi pe megabit, de la jumătatea lui 2014.

Aceste limite se vor aplica până la jumătatea lui 2016.

GSM Association, care reuneşte operatori consacraţi de telefonie mobilă, susţine că aceste limite nu vor stimula concurenţa.

Vodafone a apreciat însă că propunerile vor clarifica prevederile legislative pentru operatori, fapt binevenit având în vedere incertitudinile permanente şi intervenţiile constante.

Comisia a mai propus şi reducerea progresivă a plafoanelor pentru preţurile de retail destinate serviciilor voce în roaming, cu scopul de a ajunge până în iulie 2014 la 24 de eurocenţi pe minut, comparativ cu 35 de cenţi în prezent.

Tarifele pentru mesajele text vor fi plafonate la 10 cenţi fiecare, comparativ cu 11 cenţi în prezent.

Este pentru a treia oară când Comisia reduce tarifele operatorilor de telefonie pentru serviciile de roaming. Prima măsură de acest fel a avut loc în 2007, iar a doua în 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici