Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata a crescut în februarie cu 8,7% faţă de ianuarie

În luna februarie, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut, în termeni nominali, faţă de luna ianuarie 2023, ca serie brută cu 8,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 0,8%, arată datele prezentate vineri de INS.

153 afișări
Imaginea articolului Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata a crescut în februarie cu 8,7% faţă de ianuarie

Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata a crescut în februarie cu 8,7% faţă de ianuarie

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna februarie 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 8,7%, datorită creşterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+26,8%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+14,3%), comerţul cu ridicata nespecializat (+11,9%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+11,2%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,6%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+2,4%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+2,0%) şi din comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+0,1%).

Ca seria ajustată, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut cu 0,8% în februarie, comparativ cu luna precedentă.

Faţă de februarie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 7,3%, datorită creşterii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+32,4%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+30,9%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+14,5%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+11,0%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+7,9%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+6,9%) şi comerţul cu ridicata nespecializat (+6,4%). Comerţul cu ridicata specializat al altor produse a scăzut 4,7%.

Ca serie ajustată, cifra de afaceri a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 12,1%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.01-28.02.2023, comparativ cu perioada similară din 2022, a înregistrat o creştere, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 9,0%, iar ca serie ajustată a crescut cu 14,0%

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici