Citadella Titan a intrat în insolvenţă, după ce instanţa a admis cererea dezvoltatorului ansamblului

Tribunalul Bucureşti a aprobat, joi, cererea de intrare în insolvenţă a firmei BRC Business Group, dezvoltatorul complexului rezidenţial Citadella Titan, cu peste 200 de apartamente şi finanţat de BCR.

166 afișări
Imaginea articolului Citadella Titan a intrat în insolvenţă, după ce instanţa a admis cererea dezvoltatorului ansamblului

Citadella Titan a intrat în insolvenţă, după ce instanţa a admis cererea dezvoltatorului ansamblului

Cererea a fost înregistrată marţi, iar primul termen a fost stabilit pentru joi.

"S-a admis cererea debitoarei BRC Business Group şi s-a deschis procedura de intrare în insolvenţă", a comunicat pentru MEDIAFAX Tribunalul Bucureşti.

BRC Business Group, cu acţionari din Marea Britanie, Israel şi Olanda, a fost înfiinţată în anul 2006 pentru a dezvolta ansambluri rezidenţiale în Bucureşti. La sfârşitul anului 2010, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, firma avea datorii totale de peste 70 de milioane de lei (circa 16,5 milioane de euro).

BRC a finalizat doar un proiect, respectiv Citadella Titan, cuprinzând două clădiri de 14 etaje, în care sunt disponibile 224 apartamente cu una, două şi trei camere. Firma anunţa în 2007 că proiectul presupune o investiţie de 20 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată de BCR.

Construcţia a fost finalizată în primăvara anului 2010, iar la începutul anului trecut erau vândute doar 45 de apartamente şi pentru 40 erau semnate antecontracte, în condiţiile în care preţurile porneau de la 47.400 de euro plus TVA, în cazul unei garsoniere de 40 metri pătraţi.

În ultimii ani, mai mulţi dezvoltatori de ansambluri rezidenţiale au cerut intrarea în insolvenţă din cauza vânzărilor reduse care au îngreunat rambursarea creditelor accesate pentru finanţarea investiţiilor.

Doar în ultimele două luni trei proiecte rezidenţiale din Bucureşti au anunţat dificultăţi în rambursarea creditelor. Proiectul rezidenţial Ibiza Sol a intrat în insolvenţă în decembrie anului trecut, la cererea băncii finanţatoare, Alpha Bank, cu o expunere de 40 de milioane de euro. Totodată, firma Alia Inmobiliaria, dezvoltatorul unui complex imobiliar din apropierea Arcului de Triumf, a intrat în procedura concordatului preventiv. Măsura este o soluţie de protecţie împotriva deschiderii procedurii de insolvenţă de către creditori. Proiectul a fost finanţat cu 25 de milioane euro de UniCredit.

Tot în acest an, lichidatorul judiciar a scos proiectul Laguna Residence la licitaţie publică, pentru aproape 25 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici