CNAIR dă în exploatare lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, de 21 km. Restricţii de viteză şi tonaj / O asociaţie acuză: Trafic limitat pentru că nu sunt finalizate gardurile

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva, cu o lungime de 21 de km, este dat în exploatare luni, cu restricţii de viteză şi tonaj, a anunţat ministrul Transporturilor Lucian Bode în şedinţa de Guvern.

2700 afișări
Imaginea articolului CNAIR dă în exploatare lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, de 21 km. Restricţii de viteză şi tonaj / O asociaţie acuză: Trafic limitat pentru că nu sunt finalizate gardurile

CNAIR dă în exploatare lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, de 21 km. Restricţii de viteză şi tonaj

Viteza maximă permisă este 80 km/oră iar tonajul nu poate depăşi 7,5 tone.

Contractul de execuţie a Lotului 3 nu a fost finalizat la timp şi a fost reziliat în august 2019, iar de la reziliere au fost executate 3 expertize şi au fost realizate lucrările recomandate, printre care cele de repoziţionarea a aparatelor de reazem la podul peste Mureş.

Valoarea contractului a fost de 580 milioane euro.

Lotul trei al autostrăzii A1 Deva-Sibiu a înregistrat o serie de probleme, printre care tasarea carosabilului. CNAIR a angajat un consultant pentru expertiza tehnică.

Asociaţie: CNAIR limitează traficul pe Lotul 3 Lugoj-Deva pentru că nu sunt finalizate gardurile

Asociaţia Pro Infrastructură susţine că motivul actual pentru care CNAIR limitează traficul pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva este nefinalizarea gardurilor exterioare pentru oprirea animalelor, deşi pe drumul pe DN68A, unde limita este de 100km/h, nu există garduri deloc.

"Pe tronsonul deschis azi s-a impus o limitare de tonaj de 7,5 tone şi de viteză de 80 de km/oră, chiar 60 de km/oră pe unele poduri. De ce? Chiar expertizele realizate de Iptana spuneau că limitarea de tonaj s-ar justifica doar până la rezolvarea problemelor minore de la podul peste Mureş, soluţionate deja. Iar limitarea de viteză are în spate o justificare demnă de o piesă de teatru absurd: nu sunt finalizate toate gardurile exterioare autostrăzii pentru oprirea animalelor. Dar oare drumul paralel DN68A pe care limita de viteză este de 100 de km/oră are măcar un metru de gard lateral?", a spus membrii Asociaţiei Pro Ifrastructură, într-o postare pe Facebook.

Aceştia au adăugat că adevăratele motive pentru întârzierea deschiderii drumului, dar şi pentru limitele de viteză şi de tonaj, nu o constituie remedierile minore întreprinse, ci "nepăsarea şi dispreţul faţă de cetăţeni".

"Parcă pentru a ne arăta cine e jupânul, Ministerul Transporturilor şi CNAIR nu au deschis circulaţia înainte să îşi arate în câteva rânduri nepăsarea şi dispreţul faţă de cetăţeni. Au reziliat contractul de construcţie în august la 99% stadiu fizic recepţionat şi plătit. Apoi, timp de peste 4 luni au mimat realizarea unor expertize care să ”demonstreze” slaba calitate a lucrărilor. În final, în lipsa unor probleme reale, au repoziţionat cu câţiva milimetri aparatele de reazem la 2 pile de la podul peste Mureş, operaţie care a durat câteva ore de muncă efectivă. Altfel spus, ceea ce nu era bun în august s-a deschis astăzi, după nişte remedieri minore" au mai spus membrii Asociaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici