Comisia Europeană a aprobat cofinanţarea construcţiei autostrăzii Timişoara-Lugoj şi centurii Timişoarei

Comisia Europeană a aprobat finanţarea nerambursabilă din fonduri europene pentru construcţia autostrăzii Timişoara - Lugoj şi variantei de ocolire a oraşului Timişoara la standard de autostradă, proiect cu o valoare totală de 248,1 milioane euro.

1257 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană a aprobat cofinanţarea construcţiei autostrăzii Timişoara-Lugoj şi centurii Timişoarei

Comisia Europeană a aprobat cofinanţarea construcţiei autostrăzii Timişoara-Lugoj şi centurii Timişoarei (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Din valoarea totală eligibilă a cererii de finanţare, de 248,1 milioane euro, cofinanţarea de la Uniunea Europeană prin contribuţia nerambursabilă din Fondul de Coeziune este de 210,9 milioane euro, iar 37,2 milioane euro reprezintă fonduri de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Proiectul vizează proiectarea, supervizarea şi construcţia unei autostrăzi, de două benzi pe sens, între Timişoara şi Lugoj, în lungime de 25,6 km, şi a unei variante de ocolire a oraşului Timişoara la standard de autostradă în lungime de 9,5 km.

Proiectul prevede construcţia a 13 poduri, 19 pasaje, două noduri rutiere şi trei zone de parcare şi servicii.

Prin construcţia autostrăzii Timişoara - Lugoj şi a variantei de ocolire a oraşului Timişoara se estimează o reducere a timpului de călătorie la 18,3 minute şi o creştere a vitezei medii de deplasare la 115 km/h.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici