Compania Ernst&Young ar putea fi acuzată de fraudă pentru rolul avut în falimentul Lehman Brothers

Procuratura din New York urmează să acuze compania de consultanţă Ernst&Young de fraudă, pentru rolul jucat în falimentul Lehman Brothers, întrucât nu a intervenit deşi banca de investiţii a înşelat investitorii în privinţa solidităţii sale financiare, au declarat surse citate Wall Street Journal.

50 afișări
Imaginea articolului Compania Ernst&Young ar putea fi acuzată de fraudă pentru rolul avut în falimentul Lehman Brothers

Compania Ernst&Young ar putea fi acuzată de fraudă pentru rolul avut în falimentul Lehman Brothers (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Procesul, de natură civilă, va reprezenta o premieră, fiind pentru prima oară când o companie de consultanţă importantă va fi judecată pentru rolul avut în criza financiară.

Procesul se bazează pe tranzacţiile efectuate de Lehman Brothers pentru a da impresia că riscurile la care este expusă sunt mai mici decât în realitate.

Lehman Brothers a fost o lungă perioadă de timp unul dintre cei mai mari clienţi ai Ernst&Young, care a câştigat din comisioane aproximativ 100 de milioane de dolari pentru activităţile de audit, în perioada 2001-2008, au arătat persoane apropiate situaţiei.

Procesul, care ar putea fi lansat în această săptămână, face parte dintr-o investigaţie mai amplă referitoare la suspiciunile că unele bănci au înşelat investitorii prin excluderea datoriilor din balanţele contabile, înainte de raportările financiare, pentru a masca nivelul riscurilor asumate.

Statul New York ar putea impune acestor bănci amenzi şi alte penalităţi.

Procuratura a solicitat documente şi informaţii de la mai multe companii, între care şi Bank of America, care a dezvăluit, în acest an, şase tranzacţii clasificate incorect.

Potrivit Wall Street Journal, este posibil ca Ernst&Young să negocieze un acord cu procuratura înainte de deschiderea procesului.

Reprezentanţii Ernst&Young şi ai Lehman Brothers au refuzat să comenteze.

Tranzacţiile suspectate implică acorduri de răscumpărare (repo), o formă de împrumuturi pe termen scurt care permit băncilor să îşi asume riscuri mai mari în tranzacţii.

Unele bănci şi-au redus sistematic aceste datorii, la sfârşitul trimestrelor fiscale, pentru a părea că riscurile asumate sunt mai mici.

În cazul Lehman Brothers, aceste operaţiuni au ieşit la iveală în martie, când investigaţiile legate de falimentul băncii au arătat că banca a transferat din balanţa contabilă active de circa 50 de miliarde de dolari.

Lehman a calificat aceste tranzacţii drept vânzări de instrumente financiare, în loc de împrumuturi, ceea ce a determinat investitorii să creadă că banca este mai solidă decât era în realitate.

Potrivit investigaţiei privind falimentul şi a anchetei procuraturii s-a constatat că Lehman Brothers a efectuat tranzacţii repo trimestrial, în perioada 2007-2008, fără să informeze investitorii. Acest sistem a fost folosit de bancă încă din 2001, a precizat o sursă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici