Concluzia primului raport anual din SUA privind agenţiile de rating: Toate au comis greşeli

Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) a constatat că toate cele 10 agenţii de rating analizate în primul său raport anual privind activitatea acestora au comis greşeli, inclusiv Standard&Poor’s, Moody’s şi Fitch.

201 afișări
Imaginea articolului Concluzia primului raport anual din SUA privind agenţiile de rating: Toate au comis greşeli

Concluzia primului raport anual din SUA privind agenţiile de rating: Toate au comis greşeli

Între aceste erori se numără nerespectarea metodologiilor în domeniul ratingurilor, faptul că nu au furnizat la timp şi cu acurateţe informaţii şi incapacitatea de a administra conflictele de interese.

Raportul anual al SEC privind agenţiile de rating a fost efectuat în conformitate cu o nouă lege privind supravegherea financiară, aprobată anul trecut în SUA.

În raportul SEC nu sunt menţionate concret numele agenţiilor ale căror decizii sunt discutabile.

Totodată, SEC nu a stabilit că deficienţele menţionate în raport constituie "o încălcare materială a legii", dar nu a exclus acest fapt în viitor.

"Ne aşteptăm ca agenţiile de rating să corecteze problemele semnalate la timp şi într-o manieră eficientă şi monitorizăm progresele în cadrul evaluării anuale continue", a declarat Norm Champ, director adjunct al departamentului SEC pentru inspecţii şi evaluări.

Între cele 10 agenţii de rating analizate se află Moody's, Standard&Poor's şi Fitch.

Agenţiile de rating au fost criticate pentru că au alimentat criza financiară prin atribuirea de ratinguri umflate instrumentelor financiare complexe garantate prin ipoteci.

Compania McGraw-Hill a anunţat luni că SEC ar putea acuza divizia Standard&Poor's de încălcarea reglementărilor în domeniul instrumentelor financiare.

Directorul SEC pe probleme legate de respectarea prevederilor legale, Robert Khuzami, a declarat recent că instituţia are dificultăţi în dovedirea incorectitudinilor făcute de agenţiile de rating, din cauza complexităţii cazurilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici