Consultantul pentru rapoartele privind implementarea codurilor, selectat conform procedurii Băncii Mondiale

Procedura de selecţie a consultantului pentru întocmirea rapoartelor privind pregătirea implementării codurilor a fost conformă celei puse la dispoziţia MJ de Banca Mondială, ofertantul din care făcea parte Ţuca, Zbârcea şi asociaţii fiind selectat în baza preţului şi a criteriilor tehnice.

181 afișări
Imaginea articolului Consultantul pentru rapoartele privind implementarea codurilor, selectat conform procedurii Băncii Mondiale

Consultantul pentru rapoartele privind implementarea codurilor, selectat conform procedurii Băncii Mondiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Alina Bica, şefa comisiei care s-a ocupat de selectarea consultantului şi de supravegherea modului de întocmire a acestor rapoarte, a spus că banii pentru întocmirea studiilor de impact au fost puşi la dispoziţie pe programul cu Banca Mondială pe care Ministerul Justiţiei îl derulează din 2007.

Procedura de selecţie a fost specifică normelor de selectare a furnizorilor de servicii, procedură pe care Banca Mondială a pus-o la dispoziţia Ministerului Justiţiei.

Ea a fost declanşată în 11 februarie 2009. La oferta publică anunţată de Ministerul Justiţiei s-au prezentat doi ofertanţi. Un prim ofertant a fost format din Asociaţia formată din Arhidata SRL Italia, Cotenco SRL Italia, Ideavom SRL Spania şi Societatea Academică din România. Al doilea ofertant a fost format din Asociaţia formată din Ţuca, Zbârcea şi asociaţii - România, KPMG - România, Galup Organisation - România, Hewitt Association Polonia şi Monday Insight Consulting SRL- România.

Criteriile de evaluare pentru selectarea ofertantului au fost atât de natură tehnică, dar şi financiară.

"Diferenţa tehnică dintre cei doi consultanţi a fost una foarte, foarte mică, practic din punct de vedere tehnic al experţilor pe care cele două asociaţii i-au propus, criteriile de evaluare au fost sensibil egale ca şi valoare. Diferenţa a fost făcută de oferta financiară cea mai avantajoasă.(...) S-a constatat că asociaţia formată din Ţuca, Zbârcea & Asociaţii şi toate celelalte societăţi pe care vi le-am precizat mai devreme, a prezentat un preţ mai mic, mai avantajos şi din această cauză a fost declarată câştigătoare", a spus Alina Bica.

Procedura de licitaţie s-a finalizat în 17 august 2010.

Contractul a fost semnat în 10 septembrie 2010 şi a fost implementat până în 30 noiembrie 2011.

Termenul de 30 noiembrie 2011 a fost prelungit printr-un act adiţional.

"Mai precis contractul trebuia să se finalizeze pe 31 martie 2011, numai că, după ce s-a procedat la elaborarea criteriilor care urmau să fie evaluate în raport de cele 4 Coduri, s-a constatat că este nevoie de o perioadă suplimentară de timp şi, nedorind să facem o activitate de evaluare superficială, s-a convenit cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi s-a luat acordul de suplimentare a acestui termen, astfel încât lucrarea să fie temeinic întocmită şi să cuprindă toate aspectele pe care instituţiile evaluate pe parcursul acestei perioade să poată să-şi fundamenteze în mod judicios poziţia", a spus Bica.

După semnarea contractului, a fost constituit un grup interinstituţional, respectiv au fost cooptaţi la acest grup, care a păstrat legătura cu consultantul, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Ministerului Public. Şi practic fiecare raport intermediar, fiecare discuţie pe care am avut-o cu consultantul, a fost adusă la cunoştinţa acestui grup interinstituţional care în mod direct a relaţionat cu consultantul.

Au fost întocmite patru rapoarte, trei intermediare şi un raport final. Consultatul a utilizat metoda interviului, a vizitei la faţa locului, s-a deplasat şi a discutat cu judecători şi procurori, pentru a constata felul în care judecătorii vin şi funcţionează din punct de vedere tehnic, logistic, modul în care instanţele sunt constituite, felul în care se procedează la judecată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici