Coreea de Sud vrea să exporte reactoare nucleare în România

Coreea de Sud vrea să intre pe piaţa europeană a energiei nucleare, iar oficialii guvernului de la Seul au contactat în acest sens România şi alte state din Europa, a declarat Kim Young-hak, secretar de stat în ministerul coreean al Ştiinţei şi Economiei, potrivit ziarului The Korea Herald.

60 afișări
Imaginea articolului Coreea de Sud vrea să exporte reactoare nucleare în România

Coreea de Sud vrea să exporte reactoare nucleare în România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un consorţiu format din patru companii sud-coreene a câştigat săptămâna trecută un contract de 40 de miliarde de dolari pentru construcţia, operarea şi întreţinerea de centrale nucleare în Emiratele Arabe Unite.

Coreea de Sud a devenit astfel cea de-a şasea ţară din lume care exportă reactoare nucleare, după Statele Unite, Franţa, Rusia, Canada şi Japonia.

Oficiali ai guvernului de la Seul au arătat că negociază deja cu mai multe ţări din Orientul Mijlociu, Europa şi Asia pentru a vinde reactoare.

Câştigarea contractului din Emirate ar trebui să demonstreze capacităţile de energie nucleară ale Coreei de Sud şi să crească şansele companiilor sud-coreene de a intra pe alte pieţe, printre care Turcia, Iordan, România şi Ucraina, au arătat oficiali ai guvernului de la Seul, potrivit The Korea Herald.

Kim Young-hak a arătat că statul asiatic vrea să intre şi pe pieţele europene, dominate în prezent de companii franceze. Principalul concurent al Coreei de Sud în cadrul licitaţiei pentru centralele nucleare din Emirate a fost un consorţiu condus de grupul francez Areva.

"Areva are un avangaj geografic în Europa. Dar, după cum s-a văzut în negocierile din Emirate, nu este imposibil pentru Coreea să intre pe piaţă (...) Într-adevăr, suntem în contact cu România şi alte ţări europene", a arătat oficialul coreean.

În România funcţionează o singură centrală nucleară, la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Centrala de la Cernavodă are două reactoare nucleare funcţionale, alte două unităţi urmând să fie construite până în 2015-2016.

Guvernul a selectat, pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4, un consorţiu format din Nuclearelectrica, care deţine 51% din proiect, şi companiile Enel (Italia), CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania), RWE (Germania), ArcelorMittal România şi grupul franco-belgian GDF Suez.

Centrala de la Cernavodă furnizează în prezent 18% din consumul naţional de energie electrică, iar noile reactoare vor avea o putere similară cu cele deja operaţionale, după o investiţie estimată la patru miliarde euro.

Autorităţile intenţionează să construiască încă o centrală nucleară, însă detaliile acestui proiect nu au fost stabilite.

Anul trecut, Guvernul a elaborat un studiu din care a rezultat că în România pot fi construite reactoare cu o putere totală de 2.000-3.000 MW.

Pentru elaborarea studiului au fost selectate cinci tipuri de centrale nuclearelectrice reprezentând tehnologia cea mai avansată pe plan mondial, respectiv EPR 1.600 (un proiect denumit European Power Reactor, de 1.600 MW, şi dezvoltat în comun de Franţa şi Germania), AP 1000 (un nou tip de reactor cu apă presurizată care poate genera aproximativ 1.100 megawati de electricitate), ACR 1000 (un reactor cu o putere instalată de 1.000 MW), ABWR 1.300 (reactor avansat cu apă fierbinte de 1.300 MW) şi APR 1.400 (reactor folosit de industria nucleară din Coreea de Sud, cu o putere de 1.400 MW).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici