Cosmote a lansat serviciile 3G în peste 300 de localităţi

Cosmote România a lansat, miercuri, serviciile de comunicaţii de generaţia a treia (3G), care permit clienţiilor acces mobil la Internet la viteze de până la 21,6 Mbps, tariful unui abonament începând de la 11,9 euro/lună (TVA inclusă), a anunţat operatorul.

137 afișări
Imaginea articolului Cosmote a lansat serviciile 3G în peste 300 de localităţi

Cosmote a lansat serviciile 3G în peste 300 de localităţi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Reţeaua 3G a Cosmote România acoperă aproximativ 58% din populaţia României şi oraşele Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Galaţi, Craiova, Braşov, Moineşti, Olteniţa şi Orăştie, precum şi alte aproximativ 300 de localităţi.

"Serviciile 3G de internet mobil în bandă largă Cosmote România sunt disponibile prin intermediul soluţiilor Connect 3G (...), care permite cel mai mare transfer de date cu viteze de până la 21,6 Mbps la cel mai avantajos preţ, respectiv 11,9 euro/lună, TVA inclusă, pentru trafic de 5GB", se arată într-un comunicat al operatorului.

Directorul general al Cosmote România, Stefanos Theocharopoulos, a declarat, într- conferinţă, că operatorul va continua eforturile de extindere a reţelei 3G într-un ritm foarte rapid, aşa cum s-a întâmplat şi cu acoperirea 2G (infrastructura GSM).

Complementar cu lansarea serviciilor 3G, în magazinele Cosmote este disponibilă o nouă soluţie de conexiune la Internet pentru laptop-uri prin intermediul Connect EVDO, care asigură viteze de acces de până la 3,1 Mbps.

Tariful gamei de abonamente Connect EVDO începe de la 7,99 euro/lună (TVA inclusă) şi permite clientului un trafic de 2GB la viteze de descărcare de până la 3,1 Mbps. După depăşirea acestui prag, viteza de descărcare se reduce la 128 kbps, iar traficul adiţional nu este taxat de operator.

Cel mai scump abonament Connect EVDO costă 26,18 euro/lună (TVA inclusă) pentru o perioadă de contract de 24 de luni şi asigură un trafic de 20GB la o viteză de descărcare de până la 3,1 Mbps.

În plus faţă de 3G, în magazinele operatorului sunt disponibile şi serviciile de acces mobil la Internet prin intermediul reţelei CDMA cu viteze de până la 3,1 Mbps.

De asemenea, compania şi-a îmbunătăţit reţeaua de date GPRS existentă la EDGE.

Serviciile 3G furnizate Cosmote România sunt disponibile şi în roaming, în 30 de ţări prin intermediul a 37 de operatori.

Cosmote România este al treilea operator de telecomunicaţii mobile după numărul de clienţi, care a atins 6,9 milioane la 31 decembrie 2009.

În prezent, operatorul asigură acopererire pentru 99% din populaţie şi 90% din teritoriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici