Cosmote oferă roaming pentru cursele liniei aeriene TAP

Clienţii Cosmote România pot realiza apeluri de voce şi transmite mesaje scrise (SMS) în roaming în timpul călătoriilor cu avionele companiei portugheze TAP, în baza unui contract semnat cu operatorul OnAir, firmă specializată în implementarea reţelelor de telefonie mobilă la bordul aeronavelor.

13 afișări
Imaginea articolului Cosmote oferă roaming pentru cursele liniei aeriene TAP

Cosmote oferă roaming pentru cursele liniei aeriene TAP

"În prezent, serviciile de voce şi SMS sunt disponibile pentru toţi utilizatorii Cosmote aflaţi la bordul curselor liniei aeriene TAP, membră Star Alliance. Mai multe destinaţii vor fi adăugate pe măsură ce OnAir semnează acorduri cu alte linii aeriene, iar infrastructura de comunicaţii va fi instalată în aeronavele acestora", se arată într-un comunicat al COsmote România remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

Pasagerii vor putea să utilizeze telefoanele mobile după ce avionul urcă la o altitudine de peste 6.000 de metri.

OnAir a fost înfiinţată în anul 2005, fiind deţinută de Airbus şi SITA. OnAir este membră a GSM Association.

De la începutul anului, Cosmote a extins acoperirea în roaming, adaugând noi destinaţii precum Andorra, Bolivia, China, Libia, Uganda şi Malawi.

În prezent, abonaţii operatorului român pot utiliza serviciile de roaming în 304 reţele de telefonie mobilă din 153 de ţări, în vreme ce utilizatorii de cartele au la dispozitie serviciul de roaming în 279 de reţele de telefonie mobilă din 151 de ţări.

Parte a grupului elen de telecomunicaţii mobile Cosmote, filiala locală ocupă a trei poziţie în ierarhia operatorilor de profil după dimensiunea portofoliului, cu 4,642 milioane de clienţi la finele lunii iunie, după Orange România şi Vodafone România.

Atât Cosmote, cât şi Romtelecom fac parte din grupul elen OTE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici