Cresc salariile din asistenţă socială şi sănătate, din această lună

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă privind majorări salariale pentru angajaţii din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară. Medicii de medicină generală care fac gărzi la ambulanţă sau îi UPU primesc indemnizaţie.

5737 afișări
Imaginea articolului Cresc salariile din asistenţă socială şi sănătate, din această lună

Cresc salariile din asistenţă socială şi sănătate, din această lună

Conform Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, actul normativ aprobat stabileşte că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenţei sociale, precum şi ale personalului TESA din unităţile şi centre de asistenţă socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023.

Majorarea se acordă în două tranşe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024.

”Misiunea angajaţilor din asistenţă socială nu este deloc uşoară şi trebuie răsplătită corect, în raport cu munca depusă. Aşa cum ne-am angajat în timpul discuţiilor pe care le-am avut cu organizaţiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a majorat astăzi veniturile celor care şi-au asumat să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului majorează şi salariile de bază ale angajaţilor din sănătate, precum şi cele ale personalului TESA din sănătate, creşterea urmând să se facă tot eşalonat.

De majorări vor beneficia şi 235.611 de medici, farmacişti, biologi, chimişti, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali şi personal auxiliar-sanitar, personal TESA.

Actul normativ stabileşte şi faptul că medicii de medicină generală care fac gărzi în cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primire urgenţe (UPU/CPU) din cadrul unităţilor sanitare vor beneficia de indemnizaţie pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici