Cursul atinge un NOU RECORD, de 4,4715 lei/euro, deşi BNR a intervenit în piaţă

Cursul de referinţă a urcat la 4,4715 lei/euro şi a atins un nou maxim istoric, într-o piaţă în care BNR a intervenit indirect prin vânzări de euro pentru a încetini deprecierea leului, cauzată de ordine de cumpărare plasate de jucători străini pe fondul tensiunilor politice din România.

1225 afișări
Imaginea articolului Cursul atinge un NOU RECORD, de 4,4715 lei/euro, deşi BNR a intervenit în piaţă

Cursul atinge un NOU RECORD, de 4,4715 lei/euro, deşi BNR a intervenit în piaţă (Imagine: Shutterstock)

Paritatea afişată este cu 0,53 bani peste precedentul record, de 4,4662 lei/euro, înregistrat la 24 mai.

Totodată, cursul este în creştere cu 2,1 bani faţă de rata publicată marţi, de 4,4505 lei/euro.

Deprecierea leului în raport cu euro a influenţat şi paritatea oficială leu/franc elveţian, care a urcat cu 1,93 bani, de la 3,7043 lei/franc, la 3,7236 lei/franc.

Referinţa leu/franc elveţian a atins, astfel, cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost la 3,8133 lei.

Pe 6 septembrie, cursul leu/franc eleveţian a scăzut semnificativ, influenţat de anunţul băncii centrale a Elveţiei privind stabilirea unei ţinte a cursului de schimb la minimum 1,2 franci/euro, iar de atunci paritatea leu/franc elveţian nu a mai depăşit 3,72 unităţi.

Leul s-a depreciat miercuri şi în raport cu dolarul, astfel că rata de referinţă pentru dolar a avansat cu 1,95 bani, la 3,5542 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5347 lei/dolar.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României (BNR) în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Cursul a început să crească încet încă din a doua parte a zilei de marţi, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL. USL a reuşit marţi demiterea preşedinţilor ambelor Camere ale Parlamentului, precum şi a Avocatului Poporului.

Primele tranzacţii pe piaţa interbancară din şedinţa de miercuri au fost realizate la 4,4650 - 4,4670 lei/euro, cu mai mult de un ban peste ultimele cotaţii de marţi, de 4,4534 - 4,4540 lei/euro.

Imediat după deschidere, ordinele de cumpărare de euro plasate de jucători de la Londra au ridicat cotaţiile până la un maxim al primei ore de 4,4720 - 4,4730 lei/euro. După acest moment, în piaţă au fost introduse mai multe ordine de vânzare de euro din partea unor bănci locale, care au reuşit să readucă rata de schimb în jurul nivelului 4,47 lei/euro.

Potrivit dealerilor, temperarea creşterilor a fost determinată de intervenţia indirectă a BNR, care a vândut euro prin intermediul unor bănci locale.

După ora 12:00, viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, că USL va depune într-o oră la Birourile permanente reunite documentele pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

La scurt timp după anunţ euro era cotat la 4,4682 - 4,4690 lei/euro.

Cu câteva minute înainte de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, paritatea a trecut din nou peste 4,4700 lei/euro şi s-a apropiat de 4,4800 lei/euro. După ora 13:00, băncile cotau euro la 4,4770 - 4,4790 lei.

"BNR a ieşit din piaţă imediat după fixing (când banca centrală ia cotaţiile din piaţă pentru a anunţa cursul de referinţă - n.r.) pentru că a văzut că nu poate ţine cursul sub 4,47 lei/euro, aşa că l-a lăsat liber. Tocmai din acest motiv a urcat brusc. Volumele tranzacţionate în prima parte a zilei sunt mul mai mari faţă de alte şedinţe", a afirmat un dealer.

El a menţionat că tensiunile politice din România nu au afectat cotaţiile obligaţiunilor şi ale costurilor asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată, prin intermediul contractelor credit default swaps (CDS). Cotaţiile CDS-urilor chiar au scăzut uşor de la 400 la 390 de puncte de bază.

Băncile comerciale au afişat miercuri dobânzi de 4,87% - 5,33% pe an pentru depozitele cu scadenţa la o zi, apropiate de cele de marţi, de 4,83% - 5,3% pe an. Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au crescut nesemnificativ, la 4,88% - 5,36% pe an, după ce marţi au fost de 4,84% - 5,32% pe an.

Dobânzile încadrează astfel rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici