Cursurile BNR pentru euro şi dolar la NOI MAXIME ISTORICE: 4,5571 lei/euro şi 3,7399 lei/dolar

Leul a recuperat uşor luni din pierderea înregistrată în sesiunea interbancară de vineri, cu sprijinul intervenţiilor BNR, însă cursurile publicate de banca centrală pentru euro şi dolar au urcat la noi valori maxime, de 4,5571 lei/euro şi, respectiv, 3,7399 lei/dolar.

1160 afișări
Imaginea articolului Cursurile BNR pentru euro şi dolar la NOI MAXIME ISTORICE: 4,5571 lei/euro şi 3,7399 lei/dolar

Cursurile BNR pentru euro şi dolar marchează NOI MAXIME ISTORICE: 4,5571 lei/euro şi 3,7399 lei/dolar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Precedentele recorduri au fost înregistrate vineri, când rata de referinţă leu/euro a fost de 4,5495 unităţi, iar cursul oficial pentru dolar s-a plasat la 3,7274 lei/dolar.

Leul s-a depreciat mai pronunţat vineri şi rata de schimb a atins un maxim de 4,57 lei/euro pe piaţa interbancară, din cauza aversiunii la risc a jucătorilor în contextul tensiunilor politice din România.

Dealerii spun că presiunea de depreciere a fost susţinută şi de faptul că banca centrală nu mai combate atât de agresiv această tendinţă şi pemite o volatilitate mai mare.

Cotaţia de referinţă publicată luni arată o scădere a leului cu 5,5% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Faţă de dolar, pierderea anuală este de 11,9%, de la un curs de 3,3393 lei/dolar la sfârşitul lunii decembrie.

Paritatea oficială leu/franc elveţian a crescut de la 3,7883 lei/franc 3,7944 lei/franc. Aceasta reprezintă un nou maxim din ultimele zece luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 5 septembrie 2011, când francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Paritatea leu/euro a început să crească încă de la începutul săptămânii trecute, ca urmare a tensiunilor politice dintre PDL şi USL, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a intensificat aversiunea la risc a investitorilor. Astfel, în ultimele două săptămâni moneda naţională s-a depreciat cu 2,4%.

La deschidere, euro era cotat la 4,5630 - 4,5650 lei, uşor mai jos faţă de finalul săptămânii trecute, când băncile schimbau moneda unică pentru 4,4650 - 4,5680 lei.

Volumele transferate au fost reduse în prima parte a zilei, iar nivelul minim a fost de 4,5520 lei/euro. În jurul orei 13:00, operaţiunile se perfectau la 4,5550 - 4,5590 lei/euro.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au urcat de la 1,68 - 2,16% la 2,33 - 2,80%, iar randamentele pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au crescut mai uşor, de la 3,43 - 3,91% la 3,49 - 3,96% pe an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici