DaimlerChrysler Automotive România şi-a schimbat denumirea în Mercedes-Benz România

Importatorul autorizat al mărcii Mercedes Benz, DaimlerChrysler Automotive România, şi-a schimbat denumirea în Mercedes-Benz România, ca urmare a deciziei acţionarilor de a modifica titulatura diviziei producătoare de autoturisme a grupului Daimler în Mercedes-Benz Cars.

3 afișări
Imaginea articolului DaimlerChrysler Automotive România şi-a schimbat denumirea în Mercedes-Benz România

DaimlerChrysler Automotive România şi-a schimbat denumirea în Mercedes-Benz România

Pe lângă mărcile Mercedes-Benz şi smart, Mercedes-Benz România va continua să comercializeze mărcile Chrysler, Jeep şi Dodge, dar va muta până la sfârşitul lunii majoritatea biroului într-un sediu nou, se arată într-un comunicat al importatorului.

"În timp ce numele companiei noastre se schimbă, scopul, responsabilitatea şi structura noastră organizaţională rămân neschimbate şi vom continua să asigurăm servicii de vânzare şi post-vânzare pentru toate mărcile pe care le reprezentăm în România", a declarat, în comunicat, preşedintele Mercedes-Benz România, Michael Grewe.

Grewe a declarat agenţiei MEDIAFAX, în luna septembrie, că va păstra neschimbată structura reţelei de vânzări şi după separarea concernelor Daimler şi Chrysler la nivel internaţional.

Acţionarii DaimlerChrysler au aprobat schimbarea numelui companiei în Daimler, în urma vânzării pachetului majoritar la compania americană Chrysler către fondul de investiţii Cerberus. Totodată, divizia producătoare de autoturisme a Daimler va fi redenumită Mercedes-Benz Cars, la cererea acţionarilor.

Mercedes-Benz România, un joint-venture între concernul german şi firma AutoRom, din grupul ŢiriacAuto, a preluat la 1 ianuarie 2007 activităţile de import, marketing şi vânzări pentru mărcile Mercedes-Benz, Smart, Chrysler, Jeep, Dodge şi Fuso.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici