Daniel Constantin: ANSVSA, ANPC şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub aceeaşi instituţie - Mediafax

Daniel Constantin: ANSVSA, ANPC şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub aceeaşi instituţie

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub o singură instituţie, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

1297 afişări
Imaginea articolului Daniel Constantin: ANSVSA, ANPC şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub aceeaşi instituţie

Daniel Constantin: ANSVSA, ANPC şi Agenţia Fito-Sanitară ar trebui unite sub aceeaşi instituţie (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Ministerul Agriculturii este semnatar al ordinului comun care stabileşte atribuţiile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii, prin Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, dar şi rolul pe care îl are ANPC-ul. Aici au fost foarte multe dezbateri. Există dorinţa foarte mare a celor care lucrează pe partea de producţie, procesare şi desfacere ca acestea să aibă atribuţii foarte clare. Sunt foarte multe controale, foarte multe instituţii care vin de fiecare dată. Nu ştiu dacă ar trebui să facem o singură instituţie care să se ocupe de aceste lucruri, dar să avem atribuţii foarte clare, pentru că de multe ori aceste instituţii exced cadrului pe care îl au, prin ordinele comune pe care le-am semnat. Cred că aici avem de lucrat în perioada următoare. Eu nu am constatat până azi că există o problemă de colaborare între ANSV, Agenţia Fito-Sanitară sau Direcţia de Inspecţie, dar poate că ar trebui să existe o singură instituţie, care să certifice de la furcă la furculiţă", a spus Constantin, care a participat la un eveniment organizat de Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară - Romalimenta.

 

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a afirmat că discuţii privind o autoritate unică de control există de mai multă vreme.

"Ne-am pus această problemă a realizării unei autorităţi unice de control. Nu ştiu dacă ar fi o idee rea, pentru simplul motiv că producătorul decât să fie controlat de trei echipe, mai bine vin specialişti din toate domeniile şi fac un control complet. Cred că specializarea profesională a oamenilor care lucrează la ANSVSA sau ANPC este diferită, iar o echipă mixtă se poate completa", a menţionat Rafila.

Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, consideră că o autoritate unică ar putea reprezenta o soluţie viabilă, însă a precizat că producătorii au nevoie şi de sfaturi din partea instituţiilor statului.

"Un minister unic poate fi o soluţie, dar dacă vine o comisie mixtă se numeşte dezastru. O comisie mixtă în care vin trei inspectori, de trei specialităţi şi fac un control, precis ne închide pe toţi. Controalele sunt uşor de făcut, dar informaţia e greu de căpătat. Suntem sătui de reclamaţii, vrem un ajutor coerent, un control coerent. Eu am asistat la o comisie mixtă în perioada gripei aviare, când într-unul din magazinele mele a intrat o comisie mixtă. Ca urmare, am retras 500 de kilograme de pui şi nici în clipa asta nu ştiu de ce am făcut-o. Am făcut-o ca să scap de gura comisiei mixte. De aceea m-aş opune acestui lucru. Colaborăm foarte bine cu diferitele instituţii, dar dezastrul este când îi luăm împreună", a subliniat Minea.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Dunca, nu consideră fezabilă înfiinţarea unei instituţii unice de control.

"Momentan nu este fezabil. Producătorii au parte de libertate totală şi control permanent. Să controleze şi ANSV-ul, Direcţia de Sănătate Public şi ANPC-ul. Dacă facem un minister acum, înseamnă că luăm specialiştii de la ANSVSA, DSP şi ANPC. Ar fi aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Nu cred că îi deranjează pe agenţii economici să vină şi ANPC-ul şi ANSVSA, pentru că oi venim şi cu sfaturi. Scopul nostru nu este să îi amendăm, pentru că nu avem procente din amenzi, dar dacă se încalcă legea din păcate îi amendăm", a explicat Dunca.

Marius Dunca a mai spus că mai multe ONG-uri au denumiri asemănătoare cu ale ANPC-ului şi merg în controale la diferiţi agenţi economici, însă acestea nu au voie să facă acest lucru.

"Sunt foarte multe ONG-uri care controlează. ONG-urile nu au niciun drept de control asupra niciunui operator economic, să fie foarte clar. Am văzut nişte legitimaţii de până şi eu mă ridic în picioare. Am zis că sunt de la CIA, FBI, cum să nu se sperie vânzătorul?! Sunt multe ONG-uri care au denumire aproape identică cu a noastră. Pe noile plachete pe care le-am emis am scris clar că ONG-urile nu au voie să efectueze controale", a conchis Dunca.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici