Dealerii auto se aşteaptă la creşterea vânzărilor în ultimele două luni din programului "Rabla"

Vânzările pe piaţa auto vor creşte în octombrie şi noiembrie, ultimele două luni din programul "Rabla", susţinute de scăderea preţurilor la voucherele tranzacţionate pe piaţă, încheierea perioadei de vacanţă şi reducerea pieţei second-hand, afirmă dealerii.

51 afișări
Imaginea articolului Dealerii auto se aşteaptă la creşterea vânzărilor în ultimele două luni din programului "Rabla"

Dealerii auto se aşteaptă la creşterea vânzărilor în ultimele două luni din programului "Rabla" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sunt multe persoane care intenţionează să îşi cumpere maşină, însă au preferat să stea în expectativă din cauza unei capacitaţi reduse de planificare a bugetelor, dar şi pentru a aştepta o ieftinire a voucherelor, care nu mai sunt valabile după 23 noiembrie. De asemenea, încheierea perioadei de concediu este un alt factor va duce la creşterea vânzărilor în următoarele luni, perioadă care ar putea deveni cea mai bună din an în ce priveşte nivelul achiziţiilor auto", a declarat pentru MEDIAFAX Silviu Preoteasa, preşedintele Asociaţiei Dealerilor Volkswagen.

La creşterea vânzărilor de vehicule noi va contribui şi scăderea importurilor de maşini second-hand, a spus directorul de vânzări al Rădăcini Motors, Nicuşor Sorescu.

El a declarat recent că majorarea taxei de poluare în 20011 va face nerentabilă aducerea în ţară a maşinilor rulate.

Sorescu apreciază că "Rabla 2010" a fost mai eficient faţă de programul derulat anul trecut.

"Programul Rabla a fost mult mai bine gândit faţă de cel de anul trecut. Ideea celor trei vouchere şi posibilitatea valorificării pe piaţa liberă au fost geniale", a adăugat reprezentantul dealerului.

De aceeaşi părere este şi directorul Asociaţiei Distribuitorilor Ford din România, Cristian Bică, care a spus că aproximativ 60% din vânzările de autoturisme s-au realizat prin acest program.

Vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, Brent Valmar, afirmă că programul de înnoire a parcului auto a contribuit în proporţie de 40% la vânzările din acest an şi că se aşteptă ca "Rabla" să atingă obiectivul prevâzut de autorităţi.

"Cred că Rabla şi-a mai atins un obiectiv. Dupa ambele criterii, vânzări de maşini noi cu tehnologii mai puţin poluante şi retragerea din circulaţie a rablelor, putem spune că programul a fost eficient. Ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului să se epuizeze restul de aproximativ 5.000 tichete", a precizat Valmar.

Prin programul de înnoire al parcului auto au fost cumpărate, până la 3 septembrie, 38.000 de vehicule noi. Programul "Rabla" desfăşoară în perioada 18 februarie - 23 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici