Delegaţia FMI începe marţi a cincea evaluare a acordului cu România

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) va începe, marţi, a cincea evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România, ultima misiune condusă de Jeffrey Franks urmând să se încheie după aproape două săptămâni, la 7 mai.

146 afișări
Imaginea articolului Delegaţia FMI începe marţi a cincea evaluare a acordului cu România

Delegaţia FMI începe marţi a cincea evaluare a acordului cu România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Reprezentanţii FMI, însoţiţi de oficiali ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, se vor întâlni cu autorităţile, cu reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, asociaţiilor patronale, băncilor şi societăţii civile.

Boardul FMI a avizat în martie cea de-a patra evaluare a acordului cu România, punând la dispoziţia statului cea de-a cincea tranşă, de 505 milioane euro, care ridică suma totală disponibilă în caz de necesitate la aproximativ 2 miliarde euro. Misiunea FMI-CE-BM care a efectuat cea de-a patra evaluare s-a aflat în România la sfârşitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie.

La finalul evaluării, reprezentantul CE Istvan Szekely a anunţat că FMI şi Comisia au revizuit în scădere prognoza de creştere economică pentru România în acest an, la 1,5-2%, din cauza recesiunii anticipate în zona euro şi a deteriorării condiţiilor de pe pieţele internaţionale.

Reprezentanţii FMI şi CE au afirmat atunci că au fost atinse toate ţintele din acordul încheiat de România cu instituţiile internaţionale.

La cea de-a treia evaluare a acordului, care a avut loc în ultima parte a anului trecut, FMI a decis să pună la dispoziţia României o tranşă cu o valoare de 480 milioane de euro.

Începând cu acest an, acordul cu FMI cuprinde ţinte privind deficitul bugetar atât în termeni cash, cât şi ESA.

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a declarat la începutul lunii aprilie că Guvernul va rediscuta cu FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizate şi listate la bursă, iar ordinea în care aceste societăţi vor fi vândute va depinde de propunerile intermediarilor selectaţi.

Acordul cu FMI prevede vânzarea integrală până la finele lunii aprilie a companiilor Oltchim şi Cupru Min. De asemenea, Guvernul s-a angajat să facă oferte publice secundare, până la aceeaşi dată, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie, iar licitaţia pentru Cupru Min, derulată în martie, va fi reluată, după ce firma canadiană câştigătoare a pierdut contractul, deoarece a refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maximum o lună de la avizul Consiliului Concurenţei preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare.

Luna aprilie este termen limită şi pentru selectarea intermediarilor la Poşta Română (pachet minoritar), Romgaz (15% din acţiuni), Electro Serv (pachet majoritar) şi Tarom (20% din acţiuni). Selectarea consultanţilor juridici pentru listarea a 10% din Hidroelectrica (prin majorare de capital), privatizarea Electrica Serv, listarea a 10% din Nuclearelectrica (majorare de capital), privatizarea Electrica Furnizare şi privatizarea CFR Marfă ar trebui finalizată de asemenea până la sfârşitul lunii aprilie.

Cea de-a cincea misiune de evaluare va fi prima din mandatul noului guvern, condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu. După demisia Cabinetului Emil Boc şi învestirea Guvernului Ungureanu, reprezentanţii FMI şi CE s-au întâlnit la Bucureşti cu premierul şi miniştrii Finanţelor, Economiei, Transporturilor şi Justiţiei.

România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro şi o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondială. Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici