Depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro

Depozitele populaţiei şi ale firmelor mici la băncile comerciale vor fi garantate până la echivalentul a 100.000 de euro, dublu faţă de nivelul actual, începând de anul următor, Guvernul pregătind în prezent o ordonanţă de urgenţă pentru instituirea noului plafon.

57 afișări
Imaginea articolului Depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro

Depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

În paralel, din conducerea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB, instituţia care garantează deponenţii) nu vor mai putea să facă parte bancheri. Prevederile figurează într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea FGDSB.

Măsurile au fost agreate în cadrul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional încă de anul trecut, fiind considerate ca necesare pentru întărirea stabilităţii sistemului bancar, prin creşterea încrederii populaţiei. Pe plan european, discuţiile privind unificarea plafonului de garantare la nivelul de 100.000 de euro au pornit din toamna lui 2008, când turbulenţele de pe pieţele financiare au indus panica în rândul deponenţilor.

În 2009, analiştii Băncii Naţionale arătau însă că majorarea plafonului de garantare ar avea efecte benefice limitate, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a depozitelor sunt de mică valoare.

Citeşte mai multe despre garantarea depozitelor bancare pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici