Directorul Autorităţii Feroviare Române, Victor Badea, a demisionat. Cine va conduce interimar instituţia

Directorul general al Autorităţii Feroviare Române (AFER), Victor Badea, şi-a depus demisia, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexa Ioneta, preşedinta Sindicatului Feroviar AFER.

510 afișări
Imaginea articolului Directorul Autorităţii Feroviare Române, Victor Badea, a demisionat. Cine va conduce interimar instituţia

Demisia directorului AFER trebuie să fie aprobată de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Ministrul Cuc ar urma să îl revoce din funcţie pe Badea, luni, întrucât vineri participă la o serie de evenimente organizate de Direcţia Regională de Drumuri Timişoara.

Marian Mihail Călin, actualul director general adjunct al Autorităţii Feroviare Române (AFER), va fi noul director general interimar al instituţiei, începând de luni, după ce Victor Badea şi-a dat demisia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din domeniul transportului feroviar.

Aproape 150 de angajaţii AFER au protestat, luni, 2 octombrie, la sediul Ministerului Transporturilor, nemulţumiţi de reducerile salariale. Salariile au scăzut cu 40%, iar pierderile salariale au fost de 250-2.000 de lei, personalul cu studii medii ajungând să aibă o remuneraţie de puţin peste 1.000 de lei, după 40 de ani de muncă, a menţionat Alexa Ioneta.

Aproape 150 de angajaţii AFER au protestat, luni, 2 octombrie, la sediul Ministerului Transporturilor, nemulţumiţi de reducerile salariale.

Directorul AFER a decis, la începutul lunii septembrie, scăderea retroactivă a salariilor angajaţilor, ca urmare a auditului Curţii de Conturi, care a constatat că în cadrul instituţiei se acordă salarii prea mari şi prime necuvenite şi a impus recalcularea pe noua lege, a precizat lidera de sindicat. Termenul de aplicare al deciziei Curţii a fost 31 octombrie. Ioneta susţine că a cerut directorului o prorogare a termenului, dar acesta nu a acceptat. Ulterior, Badea a cerut Curţii o prorogare, dar după ce a dispus micşorarea salariilor, iar Curtea a dat un nou termen, valabil pentru 2018.

Salariile au scăzut cu 40%, iar pierderile salariale au fost de 250-2.000 de lei, personalul cu studii medii ajunând să aibă o remuneraţie de puţin peste 1.000 de lei, după 40 de ani de muncă, a menţionat Alexa Ioneta.

Printre variantele vehiculate pentru postul de director general se regăsesc Marian Călin, director general adjunct, Marian Ciofalcă, din cadrul Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), Mihaela Carabineanu, şef de departament în ASFR şi Cristian Vasiliu, director ASFR, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din domeniul transportului feroviar.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici