Drumurile către destinaţii turistice vor fi drumuri naţionale

Drumurile judeţene, comunale şi forestiere către destinaţii turistice vor fi clasificate, până la data de 1 iunie 2008, în drumuri naţionale pentru a dezvolta turismul, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

2 afișări
Imaginea articolului Drumurile către destinaţii turistice vor fi drumuri naţionale

Drumurile către destinaţii turistice vor fi drumuri naţionale

"Odată ce am finalizat analiza traseelor turistice, vom face clasificarea acestora în drumuri naţionale, pentru a putea fi preluate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România până la data de 1 iunie 2008", a afirmat Orban.

Ministrul a explicat că următoarea etapă va fi realizarea studiului de fezabilitate pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, iar apoi se va începe execuţia propriu-zisă de reabilitare a drumurilor.

Reabilitarea drumurilor cu destinaţie turistică se va realiza în maximum şapte ani şi va costa peste un miliard de euro, proveniţi din credite externe, bugetul de stat, precum şi alte surse de finanţare.

Ministerul Transporturilor a identificat peste 100 de zone turistice, printre care Transfăgăraşanul, Rarău şi Fântânele.

"Toate destinaţiile turistice vor fi legate la drumuri naţionale în maxim şapte ani. Acest program pare lipsit de importanţă, dar conţine un imens potenţial de dezvoltare pentru România. Turiştii nu vin în România din cauza stării proaste în care se află infrastructura de drumuri. Acest program este aproape la fel de important ca şi programul de autostrăzi", a mai spus Orban.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici