Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că se gândeşte să introducă o nouă taxă pentru şoferi. Acesta susţine că măsura face parte dintr-un plan de modernizare prin care să existe tot mai puţine maşini poluante pe străzile din România.
“[..] Eu împreună cu alte instituţii ale statului ne gândim, în momentul de faţă, la un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetăţean, dar în acelaşi timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puţin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat ministrul Mediului.
Citeşte şi: O fabrică de biciclete din Deva perfecţionează elevi din licee tehnice, apoi le oferă loc de muncă: Beneficiul nostru nu este anul acesta, beneficiul nostru o să apară anul viitor
Citeşte şi: Preţurile energiei au fost influenţate, în ianuarie, de cerere şi ofertă, dar şi de legislaţie
Citeşte şi: Ministerul Turismului a retras licenţa agenţiei Funtrip.World, care încasat banii turiştilor fără a presta serviciile
Citeşte şi: Lidl face 500 de noi angajări anul acesta