Economia Chinei a crescut, probabil, cu 8,5% în 2009, peste obiectivul oficial de 8%

Economia Chinei a crescut, probabil, cu 8,5% în 2009, peste obiectivul de 8% fixat de autorităţi, mulţimită programului de relansare de 400 de miliarde de euro implementat de guvern la sfârşitul lui 2008, a declarat Zhang Xiaoqiang, vicepreşedintele principalei agenţii de planificare chineze.

20 afișări
Imaginea articolului Economia Chinei a crescut, probabil, cu 8,5% în 2009, peste obiectivul oficial de 8%

Economia Chinei a crescut, probabil, cu 8,5% în 2009, peste obiectivul oficial de 8% (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Planul de relansare economică, de aproape 400 de miliarde de euro, derulat în doi ani, a permis accelerarea creşterii economice, când aceasta dădea semne de încetinire, a afirmat Xiaoqiang, citat de AFP.

Un avans economic de 8% este considerat ca minimul necesar pentru crearea de suficiente locuri de muncă în cel mai populat stat al lumii (1,3 miliarde de locuitori) şi evitarea degradării climatului social.

Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) a permis îmbunătăţirea veniturilor companiilor, a sprijinit investiţiile şi consumul intern, a adăugat Zhang.

Economia chineză trebuie, însă, să depăşească numeroase obstacole pentru a menţine un ritm constant şi rapid de dezvoltare în 2010, precum necesitatea ocrotirii consumului intern, existenţa supracapacităţii în anumite sectoare şi o concurenţă internaţională mult mai puternică.

În primul trimestru al 2009, PIB a crescut cu 6,1%, cel mai lent ritm din ultimul deceniu. În al doilea trimestru, economia a avansat cu 7,9%, şi cu 8,9% în al treilea.

Datele oficiale referitoare la evoluţia economiei vor fi publicate la sfârşitul acestei luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici