EFECTELE CRIZEI: Preţurile hotelurilor şi pensiunilor au scăzut la niveluri apropiate de cele ale locuinţelor de lux

Hotelurile şi pensiunile din marile oraşe sunt scoase la vânzare la preţuri apropiate cu cele ale locuinţelor de lux, din cauza crizei, astfel că cel mai scump hotel din Bucureşti costă 1,7 milioane euro, iar în provincie 2,5 milioane euro.

1120 afișări
Imaginea articolului EFECTELE CRIZEI: Preţurile hotelurilor şi pensiunilor au scăzut la niveluri apropiate de cele ale locuinţelor de lux

EFECTELE CRIZEI: Preţurile hotelurilor şi pensiunilor au scăzut la niveluri apropiate de cele ale locuinţelor de lux (Imagine: www.spatiicomerciale.ro)

"Ca proprietăţi generatoare de venituri, hotelurile şi pensiunile resimt din plin efectele recesiunii. Cei interesaţi de pornirea unei afaceri în industria ospitalităţii pot achiziţiona astăzi unităţi de cazare de mici dimensiuni la preţuri comparabile cu cele practicate pe segmentul rezidenţial de lux", se arată într-un comunicat al portalului SpatiiComerciale.ro, lansat în ianuarie de imobiliare.ro.

Cel mai scump hotel scos la vânzare în Capitală este amplasat în zona Batiştei, în apropiere de Piaţa Universităţii, şi are un preţ cerut de 1,7 milioane de euro. Este o unitate cotată la patru stele, cu o capacitate de cazare de 48 de locuri (zece camere matrimoniale, opt camere duble şi două apartamente). Imobilul este înscris pe lista monumentelor istorice din Bucureşti şi dispune de un restaurant cu până la 60 de locuri, precum şi de o terasă de 150 de locuri.

Pe locul al doilea în clasament se înscrie un hotel de trei stele din zona Victoriei, care poate fi achiziţionat cu 1,39 milioane euro. Imobilul este format din 17 camere, are o suprafaţă totală de 600 de metri pătraţi şi un teren de 200 de metri pătraţi. Spre comparaţie, în zona Victoriei o vilă cu şapte camere din 1920, cu o suprafaţă de 170 de metri pătraţi utili, este scoasă la vânzare pentru 1,5 milioane euro.

La un preţ cu aproape 50% mai mic-750.000 de euro-este listat un boutique-hotel de patru stele, construit în secolul al IX-lea, în zona Dacia. Proprietatea are nouă camere, o suprafaţă totală de 800 de metri pătraţi şi un teren de 170 de metri pătraţi.

În Braşov, în zona Warthe, un imobil nou construit cu o capacitate de 21 de camere are un preţ cerut de 2,5 milioane de euro. Proprietatea dispune de garaj la demisol, restaurant şi sală de conferinţe. Clădirea are o suprafaţă construită de 2.000 de metri pătraţi şi o curte de 700 de metri pătraţi.

În Poiana Braşov, un hotel de patru stele este scos la vânzare la un preţ de 1,3 milioane de euro. Unitatea are o capacitate de cazare de 12 camere, la o suprafaţă de 1.250 de metri pătraţi.

Un preţ apropiat, de 1,29 milioane de euro, are şi o pensiune-restaurant din zona Blumana. Imobilul dispune de 15 camere şi o suprafaţă construită de 900 de metri pătraţi.

În Constanţa, la malul mării, unul dintre primele hoteluri din oraş, numit Grand, este scos la vânzare pentru 850.000 de euro. Proprietatea este amplasată la intersecţia Bulevardului Tomis cu Ferdinand, dispune de 30 de camere şi a fost complet renovată în 2012.

În zona Ştefan cel Mare, alt imobil cu valoare istorică poate fi achiziţionat cu 390.000 de euro. Acesta are o capacitate de cazare de aproximativ 20 de camere şi necesită derularea unor lucrări de restaurare şi renovare.

De asemenea, în Cluj Napoca, în zona Floreşti, o pensiune funcţională cu 18 camere costă 1,2 milioane de euro. Imobilul a fost construit în 2008 şi dispune de o suprafaţă construită de 900 de metri pătraţi.

În centrul Clujului, o pensiune de patru margarete poate fi achiziţionată cu un milion de euro. Proprietatea are o capacitate de cazare de 12 camere şi două apartamente, o cafenea de 15 locuri şi un restaurant de 70 de locuri.

La un preţ de 390.000 de euro este scos la vânzare un hotel de 14 camere şi patru stele situat în apropiere de Piaţa Cipariu. Imobilul a fost construit în 2009 şi are o suprafaţă de 480 de metri pătraţi.

În Timişoara, cea mai scumpă unitate de cazare scoasă la vânzare este o pensiune de 14 camere amplasată în centrul oraşului. Proprietatea dispune de o suprafaţă totală de 600 de metri pătraţi, este clasificată la patru margarete şi are un preţ cerut de 1,05 milioane de euro.

În plus, un imobil din zona Lugojului, de 15 camere, care poate fi folosit atât ca sediu de birouri, cât şi ca pensiune, poate fi achiziţionat cu 395.000 de euro. Construcţia are o suprafaţă totală de 465 de metri pătraţi şi un teren de 691 de metri pătraţi.

O unitate hotelieră similară amplasată în zona Complex Studenţesc costă 300.000 de euro. Aceasta are 15 camere, o suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi beneficiază de un grad mediu de ocupare de 60% pe zi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici