EIU: Leul ar putea să se deprecieze dacă situaţia politică şi economică se va deteriora "dramatic"

Leul este în continuare vulnerabil la presiuni şi s-ar putea deprecia în cazul în care situaţia economică şi politică s-ar deteriora "dramatic" în următoarele luni, se arată într-un raport al analiştilor Economist Intelligence Unit (EIU).

32 afișări
Imaginea articolului EIU: Leul ar putea să se deprecieze dacă situaţia politică şi economică se va deteriora "dramatic"

EIU: Leul ar putea să se deprecieze dacă situaţia politică şi economică se va deteriora "dramatic" (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

Moneda naţională s-a depreciat până la un minim istoric de 3,4 lei/dolar şi 4,3 lei/euro în luna februarie, în pofida intervenţiilor Băncii Naţionale a României, dar s-a apreciat după ce autorităţile române au anunţat în luna martie că vor încheia un acord de finanţare cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă de aproape 20 miliarde de euro.

Leul s-a apreciat ulterior atât faţă de dolar, cât şi comparativ cu moneda unică europeană, ajungând la finele lunii august la parităţi de schimb de 2,96 dolari/leu şi, respectiv 4,22 lei/euro.

"Totuşi, pe bază estimărilor privind ratele de echilibru, este posibil ca leul să fie în continuare în mod semnificativ supraevaluat. Posibilele probleme privind competitivitatea României sunt formate din faptul că alte monede din regiune s-au depreciat în ultimul an. Leul ar putea fi încă vulnerabil la presiuni în sensul deprecierii, în cazul în care situaţia economică şi politică s-ar deteriora dramatic în următoarele luni", se arată în raportul EIU.

Documentul arată că posibilitatea unui conflict în interiorul Guvernului este "mare", având în vedere posibila diferenţă dintre PDL şi PSD în privinţa politicii economice şi a reformei judiciare.

Analiştii EIU notează că rata medie de schimb valutar a fost în primele cinci luni ale acestui an de 4,23 lei/euro, ceea ce înseamnă o depreciere de circa 15% comparativ cu media din perioada similară din 2008, de 3,67 lei/euro.

"După cum se poate demonstra, există un semn că declinul exporturilor se apropie de punctul minim, sau l-a atins deja. (...) În opoziţie cu această evoluţie, importurile nu arată niciun semn tangibil de îmbunătăţire", se menţionează în raportul EIU.

Astfel, economiştii de la EIU consideră că ajustarea deficitului de cont curent de la 12,4% din PIB anul trecut spre 5% din PIB în 2009 şi 2010 este posibilă.

Totodată, ei anticipează că investiţiile străine direct se vor înjumătăţi în 2009 comparativ cu anul trecut şi vor acoperi circa 60% din deficitul de cont curent.

EIU şi-a revizuit în scădere estimările privind contracţia economiei în 2009, la 7,5%, şi anticipează un avans al PIB de 1% anul viitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici