Eliminarea facilităţilor pentru programatori are efecte negative asupra companiilor IT - Mediafax

Eliminarea facilităţilor pentru programatori are efecte negative asupra companiilor IT

Guvernul a modificat modalitatea de calcul a contribuţiei programatorilor din cadrul producătorilor de aplicaţii informatice pentru asigurările de sănătate fără consultare publică prealabilă, iar măsura are efecte negative asupra companiilor din industria IT&C, apreciază asociaţia patronală din IT.

45 afişări

Imaginea articolului Eliminarea facilităţilor pentru programatori are efecte negative asupra companiilor IT

Eliminarea facilităţilor pentru programatori are efecte negative asupra companiilor IT

"Nu este acceptabil ca Guvernul să promoveze măsuri cu aplicabilitate imediată ce au consecinţe importante asupra bugetelor companiilor, practic de la o zi la alta. Nu este acceptabil ca pentru aceste măsuri, organizaţiile afectate şi reprezentanţii acestora să nu fie consultaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii - ANIS, Liviu Dan Drăgan.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 93 din 24 iunie, publicată pe 30 iunie în Monitorul Oficial, include reglementări care afectează companiile şi angajaţii din domeniul IT&C, prin schimbarea bazei de calcul a contribuţiei de la salariul minim brut pe ţară, la salariul realizat.

"Costurile salariale vor creşte cu 5-6%, iar cum ponderea salariilor în costuri se ridică la circa 60-70%, această modificare va reduce profitabilitatea companiilor IT&C, de 25-30% în prezent", a spus Drăgan.

Victor Martin, membru în consiliul ANIS, apreciază că măsura adoptată de Guvern nu va majora considerabil contribuţia la fondul de asigurări sociale.

"Această ordonanţă nu aduce un suport la fondul de asigurări sociale. Sunt circa 20.000 de programatori care au beneficiat de această facilitate, deci contribuţia va fi mică", a spus Martin.

ANIS apreciază că ordonanţa este de natură să inducă efecte asupra dezvoltării industriei, în general, precum şi perturbări în activitatea curentă a companiilor din domeniul IT&C.

"Dincolo de efectele de măsurat în bani pentru fiecare dintre companii, există şi efecte care generează sentimente de instabilitate transmise companiilor şi partenerilor străini, care fac mai mult rău decât contribuţia la buget", apreciază Radu Georgescu, directorul general al GeCAD, companie membră a asociaţiei ANIS.

Georgescu a adăugat că adoptarea acestei măsuri, cu aplicare imediată, este inacceptabilă, mai ales că asociaţia patronală nu a fost consultată.

"Dacă eram informaţi din timp că va fi o taxă nouă, companiile aveau timp să se pregătească pentru efectele apărute. Dorim să atragem atenţia că în cazul altor taxe vrem să fim consultaţi", a spus oficialul GeCAD.

Conform patronatului IT, stabilitatea cadrului legislativ, în general, şi fiscal în special, este un criteriu pe care investitorii îl iau în considerare când iau decizia de intrare pe o piaţă.

Domeniul software din România este unul dintre cele în care au loc cele mai mari creşteri de salarii şi, implicit, de costuri, potrivit preşedintelui grupului Softwin, Florin Talpeş.

"Diferenţa mare dintre cerere şi ofertă va împinge şi mai sus nivelul costurilor specialiştilor software. Această măsură a Guvernului, care amplifică şi mai mult creşterea costurilor specialiştilor, agravează situaţia. Costuri mai mari în România înseamnă o dizlocare a specialiştilor către alte ţări, înseamnă o situaţie mai grea pentru companiile cu echipe de cercetare şi dezvoltare în România. Şi implicit şanse mai mici ca specialiştii să rămână în România şi şanse mici ca industria de software românească să reuşească", este de părere Talpeş.

Guvernul a hotărît, în 2001, eliminarea impozitului pe salariu pentru firmele din domeniul industriei software care au angajaţi programatori români certificaţi şi care se încadrau pe următoarele
categorii de personal: analist, programator, proiectant sisteme informatice, consultant în informatică, inginer de sistem în informatică, administrator de baze de date, inginer software şi manager de proiect în informatică.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
ANIS ,
REACŢIE ,
it ,
programatori ,
efecte negative

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.