- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
EnergoBit sistează dezvoltarea de proiecte fotovoltaice, după modificarea legislaţiei
Grupul de inginerie energetică EnergoBit din Cluj-Napoca a sistat investiţiile în construcţia de parcuri de producţie a energiei fotovoltaice, din cauza modificării legislaţiei în domeniu, a declarat marţi pentru MEDIAFAX Ştefan Gadola, unul dintre fondatorii grupului.
EnergoBit sistează dezvoltarea de proiecte fotovoltaice, după modificarea legislaţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Percepţia noastră este că prin noua legislaţie se doreşte stoparea unor astfel de investiţii. Noi nu ne putem opune. Sunt riscuri prea mari", a afirmat Gadola.
El a mai spus că EnergoBit intenţiona să dezvolte mai multe parcuri fotovoltaice, puse acum "pe hold, dar fără mari speranţe", şi că va căuta alte oportunităţi în România.
Guvernul acordă producătorilor de energie regenerabilă un ajutor sub forma certificatelor verzi. În luna iunie Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, amânarea, în perioada 1 iulie 2013-1 ianuarie 2018, a unui număr de certificate verzi, în funcţie de tehnologia folosită la producerea electricităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos
-
Un stâlp electric s-a păbuşit în craterul de la Slănic. Alte 16 persoane, evacuate din apartamente
Potrivit ordonanţei de urgenţă, energia eoliană va primi, în perioada respectivă, un certificat verde, în loc de două, iar energia fotovoltaică va primi patru în loc de şase. Totodată, energia produsă în centrale fotovoltaice situate pe terenuri agricole nu mai primesc certificate verzi.
Asociaţiile companiilor din domeniu au avertizat de mai multe ori că modificarea legislaţiei va determina oprirea unor investiţii în producţia de energie regenerabilă, estimate la peste 3 miliarde de euro.
EnergoBit a fost înfiinţat în 1990, fiind specializat în domeniul echipamentelor şi lucrărilor pentru industria energetică. Fondul polonez de investiţii Innova Capital a preluat, la finalul anului trecut, 53% din capitalul EnergoBit.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 21:55
Turcia suspendă schimburile comerciale cu Israel din cauza războiului din Fâşia Gaza
-
ieri, 21:51