Financial Times: România, pe drumul cel bun. Stabilitatea şi creşterea economică au atras atenţia investitorilor

Demisia unui premier sub acuzaţii de corupţie, rezultate foarte strânse la alegeri şi un conflict armat într-o ţară vecină nu sunt premise care să atragă investitorii, însă România a reuşit să depăşească aceste dificultăţi în ultimul an şi a avut o creştere economică de 3,7%, scrie Financial Times.

2459 afișări
Imaginea articolului Financial Times: România, pe drumul cel bun. Stabilitatea şi creşterea economică au atras atenţia investitorilor

Financial Times: România, pe drumul cel bun. Stabilitatea şi creşterea economică au atras atenţia investitorilor

Potrivit Financial Times, România are unul dintre cele mai accelerate rimturi de creştere din Europa. Aceasta a dus la revenirea sectorului imobiliar, lovit puternic de criza din 2009, scrie Financial Times.

FT scrie despre România, care a intrat în UE din 2007, că deşi nu face parte din zona euro, a reuşit să impresioneze investitorii străini cu modul în care s-a redresat din punct de vedere economic. ”România şi-a făcut temele. Datele fundamentale ale economiei sunt stabile, Bucureştiul duce o luptă determinată împotriva corupţiei şi perspectivele sunt promiţătoare”, a spus Fredrich Wachernig, membru al board-ului S Immo, un investitor imobiliar austriac care activează pe piaţa românească din 2004.

Campania anti-corupţie a dus la acuzarea a peste 1.250 de oficiali numai anul trecut, inclusiv a fostului premier Victor Ponta, care şi-a dat demisia în noiembrie. Investitorii au primit cu braţele deschise această campanie, şi au văzut-o ca o dovadă că România începe să îşi rezolve problemele serioase din administraţia publică.

Tranzacţiile imobiliare au scăzut anul trecut la 650 de milioane de euro, faţă de 1,17 miliarde de euro în 2014, un an în care rezultatele au fost distorsionate de afaceri majore în real-estate. Totuşi, randamentele sunt atractive şi ”piaţa rămâne lichidă şi îşi păstrează avântul”, conform unor consultanţi de la JLL.

Proprietăţile industriale au avut un an record în 2015, contabilizând 41% din tranzacţii, urmat de spaţiile de birouri, cu 38%. Printre cele mai importante tranzacţii încheiate se numără şi achiziţia a şase proprietăţi industriale, printre care şi parcul logistic Prologis de lângă Bucureşti, de către dezvoltatorul ceh CTP, pentru mai bine de 130 de milioane de euro.

Sectorul auto, una dintre cele mai mari surse de cerere printre clienţii industriali, a fost impulsionat de succesul Dacia. Vânzările Dacia ar putea urca anul acesta la 600.000 de unităţi, raportat la vânzările înregistrate în 2015.

Spaţiile de birouri rămân încă o destinaţie importantă pentru fondurile de investiţie străine. Valoarea sectorului IT şi a industriei outsourcing din România a crescut cu până la 20% pe an, a spus Ilinca Păun, managing director la Colliers Romania. Aceasta a dus la dezvoltare şi mai multor spaţii de birouri, nu doar în Bucureşti, ci şi în centre regionale precum Timişoara, Cluj sau Iaşi.

Spaţiile de retail au avut de asemenea o performanţă solidă, datorită creşterii salariilor şi a puterii de cumpărare, potrivit Colliers Romania. Este de aşteptat ca lanţurile străine de retail să continue să investească în România şi în anii următori.

Peste 500.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale vor intra în piaţa românească până în 2020. 95.000 de metri pătraţi vor fi livraţi anul acesta doar în Bucureşti. 2015 a fost un an record pentru proprietăţile rezidenţiale, în contextul în care vânzările de locuinţe au depăşit perioada vârf a anului 2007.

Cele mai mari proiecte imobiliare rezidenţiale sunt în jurul Bucureştiului, oferind spaţii de locuit şi conexiuni către centrul oraşului, spune Sorin Blaga, director general la Liebrecht & Wood Romania. Totuşi, transportul public şi ambuteiajele din trafic rămân îngrijorări pentru investitori.

Chiar dacă piaţa arată bine per total, există încă riscuri. Financial Times aminteşte aici legea dării în plată, care ar face băncile să se gândească de două ori înainte să dea un credit imobiliar, chiar în mijlocul unei perioade când accesul la finanţare începe să fie mai facil. Alte îngrijorări ar mai fi legate de proprietăţile naţionalizate în comunism, care, teoretic, ar putea fi obţinute de către proprietarii originali.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici