Fitch: Băncile-mamă aflate în situaţii dificile şi-ar putea revizui strategiile în Europa de Est

Grupurile financiare prezente pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est şi-ar putea reevalua strategiile pentru această regiune în urma naţionalizării Hypo Group Alpe Adria, însă schimbările importante vor veni de la investitorii care nu au suficientă forţă pentru a salva subsidiarele.

19 afișări
Imaginea articolului Fitch: Băncile-mamă aflate în situaţii dificile şi-ar putea revizui strategiile în Europa de Est

Fitch: Băncile-mamă aflate în situaţii dificile şi-ar putea revizui strategiile în Europa de Est

"Considerăm că mai mulţi participanţi la piaţă şi-ar putea schimba raţionamentul strategic pentru operaţiunile din ECE (Europa Centrală şi de Est, n.r.) în 2010. În timp ce marii investitori îşi vor menţine operaţiunile, operând doar ajustări minore de portofoliu, cei cu afaceri mai restrânse ar putea pune în discuţie retragerea din regiune, în contextul dificultăţilor economice şi constrângerilor anticipate în dinamica de creştere", a declarat Michael Steinbarth, director la Fitch Financial Institutions, într-un comunicat al agenţiei de rating.

Fitch consideră că evenimentele care au condus la naţionalizarea Hypo Group Alpe Adria (HGAA) pot reprezenta genul de incident neaşteptat care să zguduie din nou, în acest an, încrederea investitorilor în pieţele emergente din estul Europei.

Totuşi, agenţia de rating notează că naţionalizarea băncii de către Austria reprezintă o demonstraţie clară că riscurile de contagiune între sistemele financiare din regiune pot fi izolate eficient.

Investitorii instituţionali şi participanţii la piaţă s-au întrebat dacă acordul acţionarilor Hypo de a-şi vinde participaţiile către guvernul Austriei pentru suma simbolică de un euro, acceptând practic naţionalizarea băncii, ar putea declanşa o modificare generală a atitudinii grupurilor bancare active în ECE faţă de susţinerea subsidiarelor.

"Evenimentele din cazul HGAA aduc din nou în discuţie disponibilitatea şi capacitatea grupurilor-mamă care operează în regiune de a sprijini băncile subsidiare. Este clar, în urma cazului HGAA, că susţinerea directă dni partea băncilor-mamă nu poate fi considerată întotdeauna un lucru sigur în eventualitatea unei situaţii dificile, în special în cazul acelor grupuri financiare care nu au neapărat forţa necesară", se arată în comunicatul Fitch.

În plus, sprijinul acordat până acum grupurilor bancare de guvernele vest-europene ar putea ajunge la limită odată ce consecinţele economice ale crizei globale impun un răspuns fiscal adecvat în 2010 şi în anii ce vor urma, anticipează agenţia de rating.

Totodată, finalizarea procedurilor de ajutor de stat convenite cu Comisia Europeană în cazul unor mari grupuri financiare ar putea conduce la obligativitatea acestora de a-şi reduce portofoliile pentru a elimina din riscuri, punând astfel în pericol activele din ECE şi disponibilitatea băncilor-mamă de a acorda sprijinul necesar subsidiarelor, subliniază analiştii Fitch.

Însă probabilitatea ca băncile-mamă să permită falimentul subsidiarelor din Europa Centrală şi de Est este redusă, din moment ce grupurile financiare acordă o importanţă strategică deosebită operaţiunilor din regiune, în special în cazul statelor membre ale Uniunii Europene.

Riscul ca o bancă-mamă să-şi retragă sprijinul pentru o subsidiară est-europeană s-ar manifesta numai dacă această divizie ar deveni mai puţin importantă strategic, în special în cazul în care un grup financiar s-a regăsi într-o situaţie excepţional de dificilă şi ar supravieţui numai datorită ajutorului primit de la guvernul ţării de origine, concluzionează Fitch.

Hypo Group Alpe Adria a fost naţionalizată în decembrie de Austria pentru a se evita falimentul băncii. Acţionarul majoritar al HGAA era Bayerische Landesbank (BayernLB), grup financiar controlat de landul german Bavaria.

Deşi BayernLB a avut o atitudine favorabilă faţă de HGAA în ultimii ani şi a intervenit de mai multe ori în sprijinul subsidiarei austriece, grupul a decis să nu participe la majorarea substanţială de capital cerută de Hypo anul trecut pentru a supravieţui, arătând că instituţia are probleme legate de calitatea activelor. Totodată, Comisia Europeană făcea presiuni asupra BayernLB să-şi reducă portofoliul de active, în cadrul procedurilor de ajutor de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici