Fondul de growth Agista anunţă achiziţionarea unui pachet minoritar în cadrul reţelei de clinici medicale Centrokinetic

  • Fondul de investiţii de growth Agista anunţă semnarea contractului de achiziţie a unui pachet minoritar în cadrul Centrokinetic, una dintre cele mai apreciate clinici de ortopedie şi recuperare medicală din Bucureşti.
  • Tranzacţia este supusă aprobării Consiliului Concurenţei.
  • Agista îşi extinde focusul către piaţa serviciilor medicale, mizând pe reţeaua de clinici dedicate afecţiunilor osteo-articulare fondată de medicul dr. Andrei Bogdan.
175 afișări
Imaginea articolului Fondul de growth Agista anunţă achiziţionarea unui pachet minoritar în cadrul reţelei de clinici medicale Centrokinetic

Bucureşti, 22.08.2023 - Fondul de investiţii de growth Agista, în curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, anunţă semnarea contractului de achiziţie a unui pachet minoritar din reţeaua de clinici medicale Centrokinetic, specializată în ortopedie, neurologie şi recuperare medicală, pentru a susţine planurile de expansiune la nivel naţional şi a contribui la consolidarea prezenţei reţelei pe piaţa serviciilor medicale. Semnarea tranzacţiei confirmă misiunea Agista de a investi capital în pachete minoritare în companii româneşti cu potenţial de scalare la nivel regional. Tranzacţia este supusă aprobării Consiliului Concurenţei.

Fondată în 2016 de doctorul ortoped Andrei Bogdan, reţeaua de clinici medicale Centrokinetic a depăşit anul trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane euro, cu o EBITDA de 600.000 euro.

„Centrokinetik este una dintre cele mai apreciate clinici de ortopedie şi recuperare medicală din Bucureşti, cu o echipă de specialişti puternică şi un model de business sustenabil şi robust. Ne propunem să contribuim la dezvoltarea businessului şi extinderea reţelei de clinici la nivel naţional, scalând modelul de business şi păstrând, totodată, calitatea serviciilor oferite. Intrarea Agista în acţionariatul Centrokinetic înseamnă începutul unui nou capitol de creştere în viaţa companiei şi o bună ocazia de a pune în practică misiunea Agista de a transforma compania în jucător regional”, a declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

Centrokinetic oferă o gamă largă de servicii de recuperare medicală pentru adulţi şi copii, cu o echipă de peste 110 medici şi terapeuţi specializaţi în afecţiuni ortopedice şi neurologice, având trei clinici localizate în Bucureşti.

Parteneriatul cu Agista este un pas important în strategia de dezvoltare a reţelei medicale Centrokinetic. De la momentul lansării, în 2017, şi până în prezent, creşterea companiei a fost organică, naturală. Focusul nostru constant a fost şi va ramane în continuare nivelul actului terapeutic, concretizat în recuperarea medicală cu rezultatul cel mai bun posibil pentru fiecare pacient care apelează la serviciile clinicii. Însă colaborarea cu Agista reprezintă pentru noi o oportunitate şi un angajament de accelerare a dezvoltării companiei. Pentru că simţim că datoria noastră nu este doar de a crea un sistem de performanţă în recuperarea medicală în România, ci şi aceea de a permite unui număr cât mai mare de pacienţi accesul la o recuperare medicală corectă, prin creşterea numărului de clinici şi a acoperirii geografice oferită de Centrokinetic” a declarat Bogdan Andrei, Director Medical si fondator Centrokinetic.

AGISTA se alătură Centrokinetic în calitate de partener strategic de dezvoltare cu expertiză consistentă în zona de scalare a businessurilor, şi care poate oferi soluţii concrete de eficientizare a proceselor interne de business şi oportunităţi de creştere prin accesarea resurselor proprii.

Fondul de investiţii de growth Agista, în curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, un brand lansat de Impetum Group, susţine prin capital şi know-how acele IMM-uri româneşti ale căror produse şi servicii sunt sau devin esenţiale pentru societate. Cu specific de acţionar minoritar, Agista investeşte tichete între 2-5 milioane euro şi acţionează ca un investitor ancoră, cu rol strategic, având reprezentant în board-ul companilor din portofoliu contribuind la dezvoltarea rapidă şi sănătoasă a acestora. Prin parteneriatul cu Agista, o companie beneficiază de soluţii personalizate, ghidaj şi networking, având alături un partener de creştere în perspectiva transformării în campion regional.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici