Fondul Proprietatea dă în judecată Ministerul Economiei

Fondul Proprietatea dă în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru a ajunge la o participaţie de 20% din Nuclearelectrica, de la 17,36% în prezent.

50 afișări
Imaginea articolului Fondul Proprietatea dă în judecată Ministerul Economiei

Fondul Proprietatea dă în judecată Ministerul Economiei

"Fondul Proprietatea intenţionează să dea în judecată statul pentru recuperarea cotei de 20% la Nuclearelectrica. Procesul nu reprezintă neapărat un război între Fond şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, dar ambele părţi au considerat că aceasta este cea mai corectă soluţie", a declarat miercuri directorul general al Fondului Proprietatea, Dana Lulache.

Fondul va fi reprezentat în acest proces de Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii.

Lulache a afirmat că în prezent casa de avocatură elaborează documentele necesare pentru deschiderea acţiunii în instanţă, iar procesul ar putea începe, cel mai probabil, în luna octombrie sau noiembrie.

Potrivit directorului general al Fondului Proprietatea, procentul de circa 3% pentru care Fondul va da în judecată MEF înseamnă aproximativ 70 milioane lei, sumă care reprezintă valoarea nominală a acţiunilor pretinse de Fond.

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că între Fond şi minister nu există o stare de conflict, întrucât statul este acţionarul majoritar al FP.

"Este o situaţie în care statul este pus faţă în faţă, pentru că Fondul Proprietatea este deţinut majoritar de stat. Pentru diferenţa de acţiuni am invitat Fondul Proprietatea şi Nuclearelectrica să se adreseze justiţiei. Fondul Proprietatea, pe bună dreptate, luptă pentru interesul acţionarilor săi, pentru dividende mai mari şi maximizarea profiturilor. Nu suntem într-o situaţie de stare de conflict cu Fondul Proprietatea, pentru că statul este acţionarul în proprorţie de 80%", a spus Vosganian.

Nuclearelectrica operează singura centrală nucleară din România, cea de la Cernavodă, care funcţionează cu două grupuri nucleare cu o putere de circa 700 MW fiecare.

Compania intenţionează să construiască alte două reactoare, cu puteri similare, până în 2015, investiţie de circa patru miliarde euro.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici