Ford va prelua Automobile Craiova până la finele lunii martie

Ford va deveni acţionar majoritar la Automobile Craiova până la sfârşitul lunii martie, consideră membrii comisiei de privatizare a companiei şi reprezentanţii grupului american, a anunţat, luni, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

16 afișări
Imaginea articolului Ford va prelua Automobile Craiova până la finele lunii martie

Ford va prelua Automobile Craiova până la finele lunii martie

"Comisia de privatizare, condusă de Sebastian Vlădescu, şi echipa Ford s-au întâlnit, luni, la AVAS, pentru a analiza impactul deciziei Comisiei Europene asupra procesului de privatizare al Automobile Craiova. Cele două părţi au discutat aspectele tehnice necesare intrării în vigoare a contractului", se arată într-un comunicat al AVAS, remis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit comunicatului, cele doua părţi sunt optimiste că până la sfârşitul lunii martie Ford Motor Company va deveni acţionar majoritar la Automobile Craiova, ceea ce va permite dezvoltarea acestui proiect industrial cu impact asupra regiunii.

Conducerea Ford Europa a comandat deja un audit la Aeroportul din Craiova pentru a măsura greutatea maximă pe care o poarte suporta pista aerodromului, întrucât, de la mijlocul lunii martie, urmează să fie făcute curse cargo zilnice, timp de şase luni, pentru a aduce utilaje ce vor fi asamblate aici.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, luni, că de două ori pe săptămână, pe Aeroportul din Craiova vor fi aduşi la Craiova specialiştii Ford.

"Ne-am întâlnit cu reprezentanţii Ford şi vreau să-i asigur şi pe cei mai sceptici, Ford va veni fără niciun dubiu la Craiova. Au cerut la Aeroportul din Craiova să zboare două curse în care vor fi aduşi specialiştii de la Ford. În fiecare luni, vor fi aduşi specialiştii Ford de la Koln şi Londra, urmând ca vineri să plece înapoi", a declarat Prioteasa.

Şeful administraţiei doljene mai spune că o companie care aparţine producătorului american Ford Aviation a efectuat un audit la Aeroportul din Craiova, iar în paralel, o companie a Ministerului Transporturilor face un audit.

"Au urmărit să vadă care este greutatea maximă pe care o suportă pista Aeroportului, care este cel mai mare avion care poate ateriza, posibilităţile de garare a aeronavelor, ritmul în care se poate ajunge la Craiova şi dacă personalul aeroportului lucrează sâmbăta şi duminica. De altfel, chiar în acest moment mai are loc un astfel de audit al unei companii a Ministerului Transporturilor", a declarat Prioteasa.

El susţine că, în următoarele şase luni, urmează să fie aduse utilaje şi materiale care vor fi asamblate în fabrica de la Craiova.

"Pentru următoarele şase luni materialele vor veni pe calea aerului. Vor fi câte 4 - 6 curse pe zi pentru a aduce materialele pe aeroport, după care preluate şi duse în fabrică. De altfel, cei de la Ford doresc să facă o nouă intrare în fabrică, mult mai aproape de aeroport şi de drumul expres Craiova-Piteşti, care se va face", a mai spus Prioteasa.

Ford a fost singurul ofertant în licitaţia organizată anul trecut de Guvern pentru pachetul de 72,4% din acţiunile Automobile Craiova deţinut de stat. Ford va intra în posesia acţiunilor după ce va plăti statului 57 de milioane de euro.

Comisia Europeană a lansat, în octombrie 2007, o investigaţie privind procesul de privatizare şi a solicitat, la sfârşitul lunii februarie 2008, Guvernului să recupereze 27 de milioane de euro de la Automobile Craiova, sumă care reprezintă, potrivit oficialilor europeni, ajutor de stat ilegal acordat constructorului auto.

La privatizarea uzinei auto din Craiova, AVAS a impus cumpărătorului să realizeze o producţie de minim 200.000 de automobile în al patrulea an de la privatizare, să efectueze o serie de investiţii şi să-i păstreze pe cei 3.900 de foşti angajaţi ai întreprinderii Automobile Craiova şi ai filialei acesteia, Daewoo România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici